După ce toţi angajaţii acuzați de fapte de corupție în Vama Moravița au fost audiaţi, astăzi instanța ar fi trebuit să anunțe data în care vor procesul va lua sfârșit și vor fi pronunțate sentințele.
Doar că avocații au încercat să tragă de timp. Unii au cerut schimbarea judecătoarei pe motiv că aceasta are ”păreri gata formate”. Nu li s-a aprobat cererea. Un vameș au spus că și-a concediat avocatul peste noapte, iar noul avocat – care a fost în sală din curiozitate la fiecare termen – a spus că nu cunoaște dosarul.
În plus, noul avocat avea un document semnat de președintele Baroului Timiș prin care șeful avocaților atrăgea atenția că avocata are nevoie de 3 zile pentru a studia dosarul.
Judecătoarea s-a enervat și l-a amendat cu 5.000 de lei atât pe vameș, cât și pe președintele Baroului Timiș, pe motiv că nu el stabilește regulile din sala de judecată.