Medicul vorbeşte cu mama şi pacientul: ”Hopaaa....nu, lăsaţi-l singur să se ridice. Aşa. Te faci doctor!”.
Medicii i-au devenit prieteni, iar spitalul - casă lui Robert Turcu, care la un an şi două luni, trăieşte a doua viaţă. Mama sa a crezut că-l pierde în urmă cu şapte luni, însă miracolul s-a produs.
”E foarte greu să-ţi vezi copilul că moare în braţele tale şi nu poţi să-i faci nimic...”, spune Anca Turcu, mama pacientului.
Copilul este acum perfect sănătos, iar în câteva luni va lua şi în greutate. Trece periodic pe la spital pentru monitorizare, însă va putea trăi ca toţi ceilalţi de vârsta lui.
”A fost o experienţă cumplită, care ne-a marcat pe toţi pe viaţă, dar mă bucur că el e bine şi face progrese”, își amintește Anca Turcu.
Transplantul a fost făcut în toamna anului trecut, însă abia acum medicii pot spune că micul pacient este în afara oricărui pericol.
”A trecut prin multe complicaţii, înainte de transplant, în timpul procedurii şi a fazei precoce după transplant. A fost o recuperare nu uşoară, dar progresiv favorabilă, acum se simte bine, este zâmbitor”, ne-a declarat Cristian Jinca, medicul curant al pacientului, de la Spitalul de Copii Timişoara.
La trei luni, Robert şi fratele său geamăn Bogdan au fost diagnosticaţi cu imunodeficienţă congenitală. Medicii şi-au dat seama că singura lor şansă este transplantul de celule stem, aşa că au făcut demersurile pentru găsirea unui donator. Şansa a venit din Germania, iar în câteva zile s-a realizat intervenţia. Fratele geamăn al lui Robert nu a rezistat mult după operaţie, însă el a fost mai puternic.
”S-a reuşit, ceea ce este nemaipomenit de bine, să obţinem un chimerism 100%, practic, celulele donatoare provenite de la acest donator neînrudit s-au înstăpânit în corpul lui”, afirmă Margit Şerban, şeful Centrului de Transplant Medular.
În ultimii 15 ani, la Timişoara, au avut loc peste 300 de transplanturi de celule stem la copii, însă niciodată la o vârstă atât de fragedă.
Piaţa celulelor stem, în creştere, în ciuda faptului că numărul de nașteri din România a scăzut
Reporter: Maria Rohnean
Operator: Dan Petcu
Editor web: Călin Țenche