”Mă bucur foarte mult că există o reacție extrem de rapidă din partea guvernanților la astfel de proiect pentru că este un proiect, cred eu de mare interes pentru tineret și pentru țară, în general. Și dacă, chiar la final e luna martie, am înțeles că se va lansa un astfel de proiect chiar în luna martie”, spune Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.
Până la implementarea programului, Universitatea de Vest a pornit pe cont propriu o campanie de integrare a studenţilor pe piaţa muncii. S-a bătut palma cu mai multe companii de top din domeniul IT. Peste 400 de studenţi de la Facultatea de Matematică şi Informatică îşi vor face stagiile de practică prin acest proiect, La final, tinerii vor primi şi sume de bani, iar cei care se fac remarcați pot fi recrutați de companie.
”Deja am trimis studenți la nouă firme, urmând să trimitem studenți la alte 21 de firme până în vara acestui an”, precizează Viorel Negru, manager de proiect.
Bogdan Timofte este unul dintre studenţii care au trecut deja printr-o astfel de experienţă. Ocazia de a face practică într-o companie de renume i-a fost de mare folos, spune tânărul. ”Ne-au învățat cum să facem contracte, cum să ne comportăm cu clienții. Mă ajută mai departe să îmi găsesc de lucru. Am mai fost la interviuri, cereau practică să am ceva cunoștințe despre domeniu. Majoritatea companiilor cer experiența și consider că stagiul de practică este foarte folositor pentru un student în ziua de astăzi să își găsească mai ușor de lucru”, precizează el.
Şi alţi tineri laudă initiaţiva universităţii de a dezvolta un astfel de program de practică. Studenții găsesc utilă ideea și inovativă: ”Este destul de greu să ieși din banca facultății și să ai și un job unde să lucrezi imediat”, ”Mi se pare ok, adică destul de ok, necesar și util pentru studenți, pentru că taxele sunt mari la facultate și căminul e scump și avem nevoie de joburi ca să ne permită să ne întreținem singuri”, ”E o idee destul de bună, tinerii din ziua de azi au nevoie de locuri de muncă. Adică de asta învățăm, fiindcă trebuie să îți găsești și un job și să punem în practică ceea ce învățăm. Cred că avem nevoie și de practici multe, ca să ne putem șefui abilitățile”.
Programul se întinde pe parcursul a 18 luni şi este realizat printr-un proiect european, în valoare de 1,5 milioane de lei.
Invitat în cadrul jurnalului Digi24 Timișoara a fost prof. Viorel Negru, manager de proiect
Reporter: Vlad Ungar
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche