Primele condamnări în dosarele corupției din vămile din vestul țării. La Naidăș, majoritatea cu suspendare, la ”Moravița 2” - cele mai multe cu executare
Un număr de 43 de angajați au primit pedepse de doi și de trei ani de închisoare cu suspendare. Fiecare dintre cei de la Naidăș va trebui să plătească câte 8.000 de lei cheltuieli de judecată. Cei care încă nu își dăduseră demisia, pe perioada procesului, nu vor putea ocupa funcții în cadrul Poliției de Frontieră. Alții trebuie să despagubeasca statul, sub diferite forme: o sticlă de coniac, un pachet de țigări sau mai multe cartușe.
Mulți dintre inculpați se așteptau să fie achitați și vor ataca decizia Curții de Apel Timișoara la Înalta Curte de Casație și Justitie.
UPDATE 1. Pronunțările în dosarul ”Moravița 2” sunt în plină desfășurare
21 de sentințe au fost făcute deja publice, toate sunt de condamnare cu executare.
UPDATE 2. Pedepse însumând 118 ani și jumătate pe numele inculpaților din lotul ”Moravița 2”: 25 condamnări cu executare, două cu suspendare și patru achitări.
Majoritatea pedepselor sunt cuprinse între 3 și 5 ani de detenție. Cea mai mare pedeapsă, de opt ani și jumătate, a primit-o un polițist de frontieră, în timpce cea mai mică sentință este de șase luni, însă cu suspendare.
Dintre cei care au fost vizați de anchetatori, din 2011 încoace, doi au decedat, într-unul din cazuri fiind vorba despre o moarte naturală, în celălalt - despre o sinucidere.
Patru achitări au fost pronunțate în acest dosar. Fiecare dintre inculpați va trebui să achite între 10 și 12.000 de lei ca despăgubiri.
În 2011 erau ridicaţi de mascați și urcați în elicoptere
De trei ani a fost nevoie ca cel mai greu dosar de corupție din vămile din România să ajungă la final. Vameșii și polițiștii de frontieră de la Moravița și Naidăș, care în 2011 erau ridicaţi de mascați și urcați în elicoptere, află astăzi dacă magistraţii îi consideră vinovați. Procesul a înaintat greoi, controversele s-au ținut lanț, iar fiecare termen de judecată a adus noi detalii despre ce se întâmpla la graniță.
Procesul a început imediat după descinderile din ianuarie 2011. A fost suspendat, însă, după patru luni pentru că nu s-a știut ce judecători ar trebui să se ocupe de caz. Lămurirea problemei a durat două luni, iar procesul care a urmat s-a bazat în mare proporție pe imaginile surprinse în vămi de agenții sub acoperire.
Polițiștii și vameșii corupți aveau probleme cu banii, care, erau... prea mulți: "Nu înțeleg cum puteți să îi țineți la ciorap, Da' unde să îi pun? Nu știu, dar eu nu pot că mă râcâie de mor. Dar eu nu merg, eu stau locului. Dacă mergi, nu reziști".
O altă problemă era împărțirea șpăgii. Nemulțumirile erau multe: "Cât crezi că îmi dă șeful de tură? Insuficient! La 200 de cutii, că în restul turelor nu vindea nimic. 200!”
După ce reușeau să rezolve problemele de tot felul cu traficanții, oamenii legii își trăgeau sufletul și își permiteau mici momente de relaxare: "Vreau să mă duc să mă culc că nu am dormit toată noaptea. Ne-am uitat la filme porno. Unde? Înăuntru (râde - n.r.)."
Au urmat audieri, în care investigatorii sub acoperire au povestit cum funcționau lucrurile în vămi. "În momentul în care am ajuns acolo, am găsit un sistem foarte bine pus la punct, în care fiecare lucrător avea rolul său, mă refer la activitatea infracțional", se arată în declarația investigatorului sub acoperire.
"La „linia albă" existau mașini ale contrabandiștilor care așteptau momentul în care să li se permită intrarea. Se știa care sunt ma?inile. Vameșii întrebau pe contrabandiști dacă au țigări sau câte baxuri au, percepând pentru fiecare bax o taxă de 50 de euro. Banii erau dați la toneta vameșilor de pe pista de intrare în țară”, apare în declarația aceluiași investigator.
Dintre cei trimiși în judecată, puțini și-au recunoscut vina. Cei mai mulți au negat orice implicare: "Mită nu am luat, nu am lăsat tiruri în țară fără să le verific. Agenta sub acoperire a încercat să îmi ofere 50 de euro din mita colectată, însă eu am refuzat. Agentul sub acoperire cerea ciocolată și măsline ca să lase oamenii să intre în țară. Ea ne provoca să cerem lucruri pentru ea", a fost declarația dată în fața instanței.
În ultimii patru ani, de două ori, procesul a fost la un pas să fie reluat de la zero, după ce avocații vameșilor și polițiștilor de frontieră au contestat filmările.
Scandaluri după... scandalul din vămi
Pe lângă proces, cei bănuiți că au închis ochii la contrabandă au fost vizați și de o serie de controale. Rând pe rând, Poliția de Frontieră, Vama și Agenția Națională de Integritate au deschis anchete. Prima măsură luată a fost evaluarea angajaților.
Imediat după descinderi, cei de la Agenția Națională de Integritate au luat la puricat averile celor implicați în dosarul de corupție. Iar surprizele nu au întârziat să apară.
Averea lui Ștefan Gubik Milan, fost șef de tură la vama Moravița, a stârnit mari semne de întrebare, mai ales că procurorii au declarat în instanță că banii au fost câștigați și din ilegalități. În declarația de avere se regăsesc:
- trei terenuri
- trei case
- două apartamente
- un restaurant
- un lanț de case de schimb valutar
- o campanie de transport cu 200 de vehicule.
Şi unul din angajaţii vămii nu a putut să le explice celor de la Agenția Națională de Integritate de unde a câștigat, în doi ani, mai mult de un milion de lei, în condiţiile în care salariul lui era de zece ori mai mic. În raportul ANI privindu-l pe Dan Aurelian Coman apare:
venituri 2010-2011: 122.227 lei
avere 2010-2011: 1.427.830 lei
diferență: 1.305.603 lei
Modificări s-au făcut şi în schema de personal. Numai că şefii Vămii și Poliției de Frontieră nu s-au mulțumit doar cu schimbarea angajaților de la graniță. Au montat mai multe camere de supraveghere și au fost aduşi chiar şi specialiști noi. În acest fel, spuneau ei, contrabanda e imposibil de realizat în vestul țării.
"Rezultatele pe aceste 50 de echipe canine sunt foarte bune, însumând amenzile, valoarea mașinilor confiscate ce au fost folosite în contrabandă și a țigărilor ajungem la o valoare de peste un milion de euro", susținea Alexandru Ioniță, coordonator al echipei de control din Direcția Generală a Vămilor.
Şi totuşi s-a dovedit că nu e aşa. Când apele păreau să se liniștească, un nou scandal de corupţie s-a iscat la Vama Naidăş. Cei de la Direcția Generală Anticorupție au descoperit o rețea de polițiști și vameși care sprijinea traficul cu tutun. Mai multe arestări s-au făcut în acest caz, dar ancheta e departe de final.
redactor: Gerhald Ernst
editor web: Călin Țenche
- Etichete:
- coruptie
- vamesi
- politisti de frontiera
- naidas
- moravia
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News