Parteneriat strategic în rugby-ul românesc: RCM Timișoara - Saracens

Data publicării:
rugby prima-1

Evoluţia din ultimii ani a RCM-ului a atras atenţia oficialilor Saracens care dezvoltă o reţea de cluburi partenere la nivel mondial. La Timişoara, britanicii au fost reprezentaţi de Eduard Griffiths, directorul executiv cu care Africa de Sud a câştigat Cupa Mondială din 1995 şi organizator al Campionatului Mondial de fotbal din 2010.

”Ca în orice situaţie, unde există potenţial, ai nevoie de oameni ambiţioşi, energici şi inventivi, care să spună că ceea ce avem aici poate fi mult mai mare şi mult mai bine. Cred că voi aveţi toate acestea în Timişoara. Cum am spus, cu Duşan şi Dan, aveţi lideri care văd potenţialul acestui club dar şi potenţialul rugby-ului din România”, ne-a declarat Edward Griffiths, director executiv la Saracens.

Marele câştig al timişorenilor este dat de experienţa şi succesul rugbiştilor britanici pe plan intern şi internaţional. RCM nu îşi va pierde identitatea după semnarea parteneriatului cu Saracens. Pentru britanici, crearea unei reţele globale de echipe cu care colaborează înseamnă popularizarea clubului la nivelul întregii lumi. În schimb, timişorenii vor beneficia de ideile şi programele de pregătire tactică folosite în prezent de către gruparea din Albion.

”Avem nevoie de o construcţie solidă, aici la Timişoara. Avem nevoie de o construcţie care să dureze 100 de ani de acum înainte. Trebuie să ne facem planuri pe termen scurt, mediu şi lung şi credem că Saracens este partenerul potrivit pentru aceste planuri, pe termen lung”, a afirmat Duşan Filipaş, vicepreşedintele RCM Timişoara.

Saracens a câştigat titlul în Anglia, în urmă cu trei ani, iar acum este liderul la zi al campionatului din Albion. Gruparea şi-a schimbat strategia de dezvoltare odată cu venirea lui Griffiths, iar în urmă cu o lună a stabilit recordul mondial de asistenţă la un meci de rugby dintr-un campionat intern - aproape 84.000 spectatori, pe Wembley, în faţa rivalilor de la Harlequins.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...