Armenia vrea „să scape” de Rusia și să se apropie de SUA. Mesajul pe care i l-a trimis Nikol Pașinian lui Joe Biden

Data publicării:
Nikol Paşinian
Nikol Paşinian spune că ţara sa este pregătită să ridice relaţiile cu SUA „la nivelul unui parteneriat strategic”. FOTO: Profimedia Images

Premierul armean, Nikol Paşinian, a declarat joi, într-un mesaj adresat preşedintelui american, Joe Biden, cu ocazia Zilei Independenţei SUA, că ţara sa este pregătită să ridice relaţiile cu Statele Unite ale Americii „la nivelul unui parteneriat strategic”, relatează EFE, citată de Agerpres.

„Sunt bucuros să observ că ataşamentul faţă de extinderea cooperării noastre pe mai departe (...) se reflectă în conceptul de ridicare a dialogului strategic între Armenia şi Statele Unite la nivelul unui parteneriat strategic”, afirmă şeful guvernului armean în mesajul său.

Paşinian a subliniat că „valorile universale ale libertăţii, justiţiei şi democraţiei care au stat la baza creării Statelor Unite ale Americii şi idealurile reflectate în Declaraţia sa de Independenţă continuă să fie o sursă de inspiraţie şi de încurajare în lumea întreagă”.

„Armenia acordă importanţă rolului SUA în procesul de restabilire a păcii în regiunea noastră şi apreciază sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa, democraţia, integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor Republicii Armenia”, adaugă el.

Relațiile dinre Erevan și Moscova, la cel mai scăzut nivel de la disoluţia Uniunii Sovietice în decembrie 1991

Declaraţia premierului cu privire la disponibilitatea Armeniei pentru un parteneriat strategic cu SUA intervine într-un moment în care relaţiile dintre Erevan şi Moscova sunt la cel mai scăzut nivel de la disoluţia Uniunii Sovietice în decembrie 1991.

În februarie, Paşinian a „îngheţat” participarea ţării sale la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţa militară post-sovietică condusă de Rusia, care mai include Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

La sfârşitul lunii mai, el a afirmat că două ţări membre ale OTSC, pe care nu le-a numit, erau implicate în pregătirile Azerbaidjanului pentru războiul din 2020 din Nagorno-Karabah. Presa de la Erevan a scris atunci că ar fi vorba de Rusia şi Belarus, conform The Moscow Times.

Cu trei săptămâni în urmă, premierul a declarat că Armenia va părăsi OTSC, deşi nu a precizat când va intra în vigoare această decizie.

Paşinian, care acuză OTSC de inactivitate în faţa agresiunii azere, a declarat că procesul ar putea fi finalizat într-o lună sau „într-un an sau trei”.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri