Bicicliștii au parcurs o distanţă de 37 de km, din Timişoara până la Lacul Pișchia și retur. Unii dintre participanţi au ieşit în evidenţă şi nu doar prin dorinţa de a face mişcare. Bicicleta lui Ștefan, de exemplu, a atras toate privirile. Tânărul şi-a montat pe vehicul un sistem care poate reda muzică: ”Card de memorie sau stick normal pe USB. Poți să selectezi, să derulezi”.
Până ce s-a dat startul cursei, a animat atmosfera la locul de întâlnire al bicicliștilor. ”Nu știu cum mi-a venit ideea. Demult, de aproape șase ani”, spune Ștefan Covaci, biciclist.
Alături de Ștefan, aproape 300 de timișoreni de toate vârstele și-au scos bicicleta din garaj în acest sfârșit de săptămână. Traseul nu i-a speriat, mai ales că pentru cei mai mulţi, vehiculul pe două roți este mijlocul de transport zilnic: ”Deplasare de la locul de muncă, acasă și invers, cumpărături, de toate, este calul meu”, ”La serviciu merg mai nou cu bicicleta, de vreo două luni de zile de când se poate. Cam 12 km fac în fiecare zi”.
”Traseul va fi Timișoara - Dumbrăvița - Giarmata - Pișchia și la baraj după Pișchia o să ne întoarcem. Stăm acolo 20 de minute pauză de recreere și ne întoarcem”, ne-a spus Radu Sârbovan, membru ”Verde pentru biciclete”.
Tura ciclistă din acest sfârșit de săptămână este cea de-a treia mișcare în natură pe care pasionații mersului pe bicicletă o fac în acest an.
reporter: Raluca Popa operator: Tibor Alasu editor web: Călin Țenche