Decizia vine după ce jucătoarea a petrecut mai bine de trei decenii pe parchet. Fostul căpitan al arădencelor şi-a trecut în cont şase titluri nationale şi tot atâtea Cupe ale României, în tricourile celor de la CSM Târgovişte şi ale Universităţii Goldiş ICIM Arad.
Ea a ridicat deasupra capului şi trofeul Ligii Europei Centrale în 2011, competiţie în care a mai bifat şi un titlu de vicecampioană, un an mai târziu. Pentru echipa naţională, Monika a bifat 270 de selecţii şi două calificări la turneele finale ale Campionatului European din Franţa, în 2001 şi Italia, în 2007.
A fost declarată de către Federaţia Română de Baschet „baschetbalista deceniului 2000-2010". Noul director de imagine al clubului arădean se va ocupa de promovarea baschetului în școlilele arădene, atragerea de sponsori și de relația cu presa.
În altă ordine de idei, ICIM şi-a prezentat şi cele şapte transferuri reuşite în această vară: Ancuţa Stoenescu, Jefimija Karakasevic, Brankica Hadzovic, Kristen McCarthy, Monique Reid, Shwanta Dyer şi Jasmine Gill. Primul meci oficial al arădăncelor va fi pe 26 septembrie, împotriva celor de la BCM Tymes Timişoara.