Mărțișorul românesc, simbol internațional

Data publicării:
martisor international

”Pictez steagul țării mele, steagul portughez. Verde reprezintă speranța, roșul sângele, simbol al cuceririlor portughezilor”. Dar nu numai portughezii au aflat despre tradițiile românești. Dalimil Horvath este din Cehia. A venit în Timișoara, în urmă cu o lună, la studii. Despre mărțișor nu știa nimic, dar după ce i-a cunoscut povestea, s-a pus pe treabă. ”Această tradiție este foarte frumoasă pentru că simbolizează lupta dintre iarnă și vară, care este reprezentată de culorile de pe mărțișoare și aceste mărțișoare sunt date fetelor ca să le arate respectul”, spune el.

Și așa s-a și întâmplat. Numai că fiecare fată care a vrut un marțișor confecționat manual de străini a trebuit să plătească 5 lei. Bate la ușă, se deschide ușa: ”Bună! Sunt din Franța și sunt în programul Erasmus. Încerc să vând mărțișoare”.

”Mi se pare un gest frumos din partea lor. Nu știam despre ce este vorba, nu știam că ei fac genul acesta de lucru și a fost surprinzător”, ”Mi se pare o inițiativă bună, e de apreciat pentru că noi poate nu suntem atât de darnici”.

Cu banii strânși astfel, aproximativ 1.500 de lei, tinerii veniți la Timișoara cu o bursă Erasmus vor cumpăra cărți pentru copiii dintr-un centru de plasament din județ.

Într-un loc plin de străini, pe Aeroportul Internațional din Timișoara, angajați ai Poliţiei Transporturi Aeriene şi ai Poliţiei de Frontieră au încercat să le arate pasagerilor una dintre cele mai populare tradiții din România. ”Nu știam ce se întâmplă. Nu am realizat, dar mulțumesc foarte mult.Nu sunt de aici, nu știu despre această tradiție”, spuneau pasagerii.

Iar doamnele din România, care cunosc traditia, au fost surprinse de gestul oamenilor în uniformă: ”Nu te aștepți ca în aeroporturi să se întâmple așa ceva”, ”E o plăcere, o amintire de 1 martie”.

”Vrem ca, prin acest gest, atât românii, cât și străinii să cunoască și să păstreze obiceiul românesc al mărțișorului”, ne-a declarat Nicoleta Trifan, purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara.

Mărțișorul datează din vremea dacilor, iar cele două fire răsucite, colorate în alb şi roşu, simbolizează triumful binelui asupra răului, al verii asupra iernii, al luminii asupra întunericului.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...