România nu a excelat niciodată în cercetare, cu atât mai puţin Timişoara. O spun chiar medicii din domeniu, care recunosc că nu au avut nici fondurile, nici condiţiile necesare pentru a face performanţă. În câteva luni, însă, vor lucra la standarde europene, astfel că visul unei descoperiri ce ar putea marca istoria este mai aproape să devină realitate.
”Ne propunem să descoperim un mic element în plus care să ajute la tratamentul afecţiunile maligne. Acest drum este foarte lung, pentru a dezvolta un medicament şi de a-l putea pune pe piaţă, timpul necesar este de 14 ani. Facem tratamentul să fie mai bun, pentru fiecare pacient în parte”, sunt cuvintele Florinei Bojin, medic cercetător.
Unul dintre primele proiecte majore este descoperirea unor terapii personalizate pentru pacienţi. Fiecare specialist din Timişoara care va lucra în centru are proiectul său în care crede. De exemplu, alergia, care devine mai periculoasă pe an ce trece, ar putea fi tratată.
”Întotdeauna ca să ştii să tratezi o boală, este important să ştii care este mecanismul ei de producere, ca să ştii în ce punct să acţionezi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că va fi boala secolului 21. Deci eu cred că cercetările noastre sunt foarte improtante în acest sens”, afirmă Luminiţa Cernescu, medic alergolog.
Nu vor lipsi din centrul de terapii genice şi celulare nici studenţii, rezidenţii, medicii care se pregătesc pentru doctorat. Pentru fiecare dintre ei, importanţa unui astfel de centru este fundamentală.
Centrul de cercetare care urmează să fie dat în folosinţă din vara acestui an va avea şi o ”cameră albă”, unică în ţară. Riscul de infecţii în această zonă este aproape nul. Motiv pentru care se pot dezvolta terapii care au toate şansele să poată fi aplicate pe pacienţi.
În prezent, cercetare pe diverse celule se face într-un spaţiu de doar câţiva metri pătraţi, în cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara. Lucrările la noul centru se vor finaliza în aproximativ o lună.
reporter: Maria Rohnean
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche