La Timişoara, o mamă din zece naşte înainte de termen. Care sunt cauzele

Data publicării:
prematur A

Elena Chifan are doi copii, ambii născuţi prematur. Cel mic are doi ani, iar acum trebuie să stea internat din cauza unei forme mai grave de varicelă. Mama spune că neglijenţa din timpul sarcinilor este motivul pentru care copiii sai s-au nascut prematur si sunt mai sensibili: ”Nu prea am avut grijă, am muncit foarte mult, şi cu fata, şi cu băieţelul. 2 700 a avut fata, a stat într-un incubator, a făcut şi ea hepatită, sunt mai sensibili”.

 

Aproape 40% dintre copiii care ajung la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara cu diverse afecţiuni s-au născut prematur. Cele mai frecvente boli întâlnite sunt cele ale aparatului respirator, de natură cardiacă sau neurologică.

”Au o capacitate de-a reacţiona la boală, un pic diferită de alţi copii, astfel că trebuie să fim atenţi la această categorie de copii. Sunt în creştere afecţiunile apărute la copiii cu prematuritate, deoarece sunt anumite probleme care apar încă din sarcină şi astfel avem posibilitatea de-a ne întâlni cu astfel de cazuri frecvent”, ne explică Melania Oană, medic specialist în pediatrie.

 

La maternităţile din Timişoara ajung tot mai multe mame care nasc prematur. Medicii spun că stresul, munca peste program şi oboseala reprezintă una dintre cauzele principale. ”Din păcate la ora actuală se nasc prematuri cu o greutate din ce în ce mai mică la naştere. Cu cât greutatea este mai mică la naştere, cu atât evoluţia ulterioară a nou-născutului este mai dificilă”, ne precizează Doru Anastasiu, şeful Clinicii Bega a Spitalului Judeţean Timişoara.

Din fericire, rata mortalităţii, în Timiş, în cazul copiilor născuţi prematur, este una dintre cele mai scăzute din ţară. Doar două decese au fost inregistrate anul trecut.

reporter: Maria Rohnean
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...