Jimbolia. Județul Timiș. Orașul cu cea mai mică rată a infracționalității din vestul țării, dar cu cea mai scumpă judecătorie din țară. Clădirea a costat jumatate de milion de euro, iar constructia a fost finalizată în 2006. Nu s-s judecat niciun dosar aici, din cauza lipsei de personal. Tocmai de aceea, alte instituţii au ajuns să o ceară ca sediu secundar. Primăria din localitate și Penitenciarul Timișoara au cele mai mari șanse să obţină imobilul
Mutarea unei părți din penitenciar ar costa aproximativ 100.000 de euro, însă conducerea închisorii spune că are mare nevoie de spațiu.
Nici Primăria Jimbolia nu vrea să renunțe la planurile proprii și nici nu e de acord ca orașul să găzduiască detinuți.
Clădirea se află încă în posesia Ministerului Justiției, care de altfel va decide si viitoarea destinație.