Gustul dulce al succesului. Doi foşti subingineri au devenit, de nevoie, cofetari
Povestea soţilor Wilhelm şi Dana Lauer. Cei doi s-au cunoscut şi au lucrat în Uzina de Construcţii Metalice din Caransebeş, au asistat la transformarea ei în praf şi rugină, dar au avut puterea să o ia de la capat. Au creat de la zero o cofetărie renumită acum şi peste hotare. Prăjiturilor şi torturile, care atrag sute de oameni în fiecare săptămână. sunt create după reţete proprii.
Wilhelm Lauer (în fața fabricii): ”E poarta, e dincolo, pe acolo intram, ora șapte dimineața, înainte de șapte trebuia să fii...” Anul 1990. Ca sute de alţi oameni, Wilhelm Lauer intra pe poarta Uzinei de Construcţii Metalice de la Caransebeş. Diferenţa e că, pentru el, era prima oară. Era student la Politehnică şi se pregătea să devină subinginer. Devenise deja tradiţie în neam. La uzina ridicată la începutul anilor '70 se făceau piese de mașini, turbine și microturbine pentru hidrocentralele din ţară. Era un alt colţ de realitate forţată de nebunia inustrializării comuniste.
Peste cinci mii de oameni au muncit aici în perioada comunistă. Practic, nu e locuitor al orașului Caransebeș care să nu-și fi câștigat banii aici sau care să nu fi cunoscut pe cineva care a muncit în acest loc.
La uzină, Wilhelm a cunoscut-o pe Dana. Erau colegi şi la institut, şi la fabrică. El lăcătuş, ea sudor. ”L-am cunoscut pe Willy la Institut, făcând naveta, și atunci am rămas în uzină subingineri amândoi”, își amintește Dana Lauer.
Curând după Revoluţie, cu Uzina din Caransebeş s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu mai toată industria comunistă. Pasul 1: privatzarea. Procesul a fost complicat, iar capătul lui, din 5.000 de angajaţi au mai rămas 200. ”Atunci a fost o delăsare totală, schimbul trei, doi, un singur schimb, deci nici de muncă nu au mai avut, probabil desființându-se CAER nu eram competitivi să îi batem pe cei de afară, nimeni nu mai cumpăra și treptat, treptat uzina a început să scadă”, spune Wilhelm Lauer.
”Deja începeam să tremurăm pentru ziua de mâine, a apărut șomajul, șomajul tehnic, restructurările, ordonanțele...”, adaugă Dana Lauer.
Aşa se face că, la începutul anilor 2000, niciunul din soţii Lauer nu mai lucra în rămăşiţele Uzinei de Construcţii Metalice. Oricum, industria se prăbuşise total în Caransebeş. Le era clar că trebuie să o ia de la zero. Să găsească alta cale. După nopţi nedormite şi planuri poticnite, a venit şi soluţia. Fusese sub ochii lor în tot acest timp: pasiunea Danei pentru prăjituri.
”Soția a fost baza, deci a ea făcut totul de plăcere, când s-a lăsat de uzină întrebarea a fost ce pot lucra ca să am grijă de copii? Faci ce îți place - prăjituri. Acum știu să fac, deci n-am știut să fac nimic, doar că o ajutam cu partea de design”, ”La început, însă ce să vă spun, habar nu aveam să fac un trandafir, stăteam cu el în mână și ziceam, cum alții pot și eu nu pot. M-am chinuit, m-am chinuit, pe urmă am aflat”.
În 2006, cei doi au deschis laboratorul de prăjituri şi şi-au împărţit sarcinile - el se ocupă de blaturi şi creme, ea e maestra decoraţiunilor.
”Tortul Lavinia, mousse și eclere sunt turnate, deci fructe de pădure, frișcă”. Au alături trei oameni, printre care şi o fostă colegă de la uzină. Toţi au un comun un lucru: până să lucreze aici, despre prăjituri nu ştiau decât ...să le mănânce.
”Prima dată am zis că nu o să învăț niciodată nici denumirile prăjiturilor, nici creme să fac și nimic din tot ce este legat de cofetărie”, recunoaște Paraschiva Jurcovici.
”Unul dintre criteriile noastre au fost ca cei care lucrează cu noi să nu fi lucrat în cofetărie.E cu totul alt stil, noi am început de la zero și facem rețetele noastre, lucrând cum știm noi”, precizează Wilhelm Lauer.
De 10 ani, foştii subingineri de la uzină sunt antreprenori de succes. Au săptămânal sute de clienţi îndrăgostiţi de mousse-ul de ciocolată cu fructe confiate ori de prăjitura cu nucă de cocos. Ba chiar au comenzi şi din străinătate, în special din Germania şi Austria.
”Superbă!”, - Cum e prăjitura? ”Delicioasă. Delicioasă, într-adevăr fac niște prăjituri minunate”, ”La domnul Willy și la doamna Dana, cele mai bune prăjituri pot spune”, spun clienții.
Când Robert Haynes, unul dintre cei mai cunoscuți decoratori de torturi din Londra, le-a lăudat bunătăţile, şi ultima fărâmă de îndoială s-a risipit. - Ce v-a spus Robert Haynes? ”Că a mâncat cel mai gustos tort din viața lui... best chocolate cake”, relatează Dana Lauer.
Ei sunt Wilhelm şi Dana Lauer. Doi oameni al căror univers s-a schimbat brutal, la fel cum s-a întâmplat pentru milioane de alţi români. Dar pe ei, vremurile noi nu i-au copleşit. Au ţinut pasul cu ele şi au privit necunoscutul ca pe o şansă uriaşă. Şi n-au lăsat-o să le scape.
Reporter: Vlad Ungar
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
