Gino Iorgulescu, audiat de procurori în dosarul transferului unor jucători de la FC Naţional la Poli Timişoara

Data publicării:
Gino Iorgulescu

Este vorba de un dosar din anul 2006. Atunci, ANAF informa că fostul preşedinte al grupării bancare, Gino Iorgulescu, preşedintele de atunci al Consiliului de Administraţie al FC Naţional, Constantin Iacov, dar şi preşedintele Asociaţiei FC Naţional 2000, Florin Ciobanu, sunt acuzaţi de evaziune fiscală în cazul transferurilor jucătorilor Gabriel Caramarin, Gigel Coman, Gabriel Cânu, Adrian Olah şi John McKain la Poli Timişoara şi că, în acest caz, a făcut o plângere penală.

A fost, de altfel, ultima jonglerie făcută de Gino Iorgulescu în funcţia de preşedinte–acţionar la FC Naţional. Cei cinci jucători au fost transferaţi la Timişoara împreună cu Cosmin Olăroiu, în decembrie 2004.

După sesizarea ANAF, în anul 2008, procurorii DIICOT au început cercetarea penală împotriva lui Gino Iorgulescu pentru evaziune fiscală. Potrivit procurorilor, suma de 2,4 milioane de dolari, obţinută din transferul jucătorilor nu a mai trecut în contul lui FC Naţional şi a ajuns la asociaţia Pro Naţional, controlată de Gino Iorgulescu.

Gino Iorgulescu, noul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost citat să se prezinte la DIICOT pentru a-i fi adus la cunoştinţă rezultatul expertizei financiar-contabile în dosarul din 2006 privind transferurile fotbaliştilor, în care este suspectat de evaziune fiscală.

Reporter: Ionuț Suciu
Editor web: Călin Țenche 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...