Fără automate de cafea în școlile din Timiş, vrea acum Inspectoratul. Asta, deși chestiunea era reglementată încă de acum cinci ani: doar apă îmbuteliată!

Data publicării:
automat cafea



Părinţii sunt de acord cu iniţiativa Inspectoratului Şcolar: „E o idee foarte bună de a elimina aceste automate de cafea, fiindcă copiii nu beau numai chestii sănătoase din ele şi sunt la o anumită vârstă la care ei nu ar trebui să poată să aleagă între chestiile alea, ci noi ar trebui să decidem pentru ei“, „ Ceaiuri da, dar cafea… pentru copii. Nu ştiu, parcă nu. Dar na, acuma depinde. Sunt adolescenţi şi adolescenţi. Depinde… Alţii beau, alţii nu beau. Al meu, de exemplu, nu bea şi are 17 ani“, „Eu înţeleg că ei, probabil, se gândesc la copii să nu consume cafea, ceea ce nu este normal, bineînţeles, toată lumea ştie că cafeaua nu se consumă aşa, după ochi“.

Încă de acum cinci ani există un ordin de ministru, nr. 1563 din 12 septembrie 2008, ce stabileşte alimentele nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, dar nicio măsură nu a fost luată până în present.

Alimente nerecomandate copiilor:
- cu conținut mare de zaharuri
- cu conținut mare de grăsimi
- cu conținut mare de sare
- neambalate
- neetichetate

La capitolul băuturi răcoritoare, ordinul de ministru stabilește că doar apa îmbuteliată este permisă a fi la îndemâna copiilor. Toate celelalte băuturi sunt interzise.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş nici nu ştiau de existenţa ordinului de ministru care stabileşte ce alimente sunt nerecomandate copiilor. Ei susţin că aparatele de cafea vor putea fi amplasate doar în cancelarie sau în preajma acesteia, astfel încât doar dascălii să poată avea acces. Cornel Petroman, inspector şcolar general Timiş, afirmă: „Eu nu cred că e dăunător ca elevul… dacă elevul bea un ceai sau o ciocolată caldă. Bea o lume întreagă treaba asta. Sincer să fiu, nici n-am știut, cunoscut în întregime lista aceasta cu alimente nerecomandate“.

Medicii avertizează că aceste băuturi, care conţin cofeină, nu sunt deloc recomandate copiilor. Produsele, în primul rând, nu sunt naturale şi în prepararea lor se folosesc înlocuitori care le dăunează şcolarilor. În plus, consumul îndelungat poate conduce la afecţiuni ale sistemului nervos, le poate crea celor mici probleme de concentrare şi poate afecta digestia. Dr. Iren Alexoi, medic nutriționist dietetician, ne precizează: „Cafeaua nu este un lucru bun pentru copii. Este un excitant nervos. Copiii ştim că sunt în creştere, ei sunt agitați aşa, de felul lor, dacă mai consumă şi cafea…“

Potrivit Inspectoratului Şcolar, decizia de a interzice automatele de cafea aparţine conducerii fiecărei unităţi de învăţământ în parte. În unele şcoli, în acest moment, există asemenea aparate şi în cancelarie, şi pe hol.

„Unul dintre ele este pus în cancelarie, fiind utilizat de către cadrele didactice, iar celălalt este în hol, lângă bufetul şcolii. La el au acces şi elevii“, ne spune Elena Jebelean, director adjunct al Liceului Pedagogic „Carmen Sylva“ din Timişoara.

„Avem de câţiva ani de zile instalate 2 automate cu tot felul de lichide consumabile, între care şi cafeaua. Ne vom gândi la chestiunea aceasta şi vom face cum este mai bine pentru copii“, precizează Mariea Ştefan, directorul Colegiului Naţional „C.D. Loga“ din Timişoara.

Inspectorii şcolari recomandă această măsură pentru a-i educa pe elevi în spiritul unei alimentaţii sănătoase.

reporter: Miodrag Hojda
operator Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri