Elevii în vacanţe, şcolile în reparaţii. Acoperişul Colegiului Naţional "C.D. Loga" Timişoara este reabilitat

Data publicării:
reparatii 2 prima

La Şcoala Generală numărul 19 din Timişoara, trei din cele patru clădiri ce aparţin de unitatea de învăţământ au necesitat reparaţii serioase. Într-una dintre clădiri, în care învaţă aproape 150 de copii, tencuiala de pe coridoare era atât de deteriorată, încât cei mici, când ieşeau de la cursuri, puteau vedea pe coridoare cărămida din care sunt construite zidurile.

Pereţii au fost extrem de deterioraţi a fost necesară retencuirea şi regletuirea pereţilor, deci nu doar o zugrăvire simplă. Am solicitat banii de la bugetul local, de anul trecut încă, pentru că se face o previzionare a bugetului şi ne-au fost alocaţi banii pentru investiţii, iar o altă parte din bani sunt din 2% din sponsorizări şi din donaţii”, afirmă Claudia Muntean, directorul Şcolii Generale nr. 19 Timişoara.

”Lucrarea când s-a preluat era afectată de igrasie, în special în partea de demisol parter, am curăţat pereţii până la cărămidă, am retencuit şi am armat pereţii ca să nu mai avem probleme pe viitor”, spune și Ageu Petrişor, arhitect.

Pentru toate aceste lucrări, dar şi pentru zugrăvire şi igienizare a fost alocată suma de 30 000 de lei, prin care elevii vor condiţii mai bune după începerea noului an şcolar.

Probleme mai mari sunt însă la Colegiul Naţional ”C.D. Loga” din Timişoara, unde bucăţi din acoperişul liceului erau decopertate. Aşa se face că, de peste 10 ani, ploile mai abundente făceau ca încăperile de la etajul superior al liceului să fie mereu expuse inundaţiilor.

”Intemperiile și faptul că existau suprafețe mari decopertate, au permis infiltrații la nivelul etajului doi, care afectau săli de clasă, laboratoare, coridoare, care au devenit un pericol pentru școală”, ne-a declarat Mariea Ştefan, directorul Colegiului Naţional ”C.D.Loga” Timişoara.

Aşa că, după mulţi ani de insistenţe, unitatea de învăţământ a primit suma necesară pentru a rezolva aceste probleme. Cei mai mulţi bani, aproximativ 250.000 de euro, provin de la Banca de Dezvoltare a Germaniei, iar 50.000 de euro este suma suportată de administraţia locală. A fost refăcută scheletul ce susţine acoperişul, iar ţiglele sunt înlocuite cu unele noi. Deşi lucrările au început încă din luna mai, au fost şi situaţii care i-au ţinut pe constructori în loc.

”Au fost foarte mari probleme, mai ales săptămânile trecute când au fost și vijelii, ținând cont că proiectul prevedea aceste folii de protecție, au fost nopți în care vântul a suflat toată folia și a plouat în acoperiș chiar și la etajul doi avem ceva infiltrații”, precizează Silvana Oprean - diriginte de şantier.

Aşa că, în anumite corpuri ale clădirii, lucrarea este gata în proporţie de doar 20%. Cu toate acestea, termenul de finalizare din luna aprilie a anului viitor va fi respectat, susţin constructorii.

Există şi şcoli din judeţ, unde elevii nici nu speră la condiţii mai bune.

”În momentul de față, fără autorizație sanitară au funcționat 28 de școli din Timiș în care învață în jur de 2.000 de elevi, ceea ce înseamnă 2% din populația școlară din Timiș.În momentul de față, Inspectoratul Școlar, împreună cu DSP și DSV, a început verificarea unităților de învățământ și undeva, la 1 septembrie, vom avea o situație a acelor școli care nu vor putea primi nici pentru noul an școlar autorizație sanitară”, spune Francisc Halasz, inspector şcolar general adjunct în cadrul ISJ Timiş.

În bani de la autorităţi îşi mai pun speranţa alte opt unităţi de învăţământ din Timiş, care se află în curs de evaluare, pentru a primi sume pentru reabilitari, extinderi şi chiar pentru construcţii noi.

Reporter: Raluca Popa
Operator: George Ştefăniţă
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...