Elevi „disputaţi" de companiile germane care au fabrici în Timişoara

Data publicării:
elevi

”Știți ce le oferim de fapt? Propriul lor viitor. Școala, compania le arată de fapt ce pot deveni. Avem nevoie de ei, de asemenea și îmbunătățim sistemul de învățământ din țară”, spune Barbara Gerber, director de management educațional.

 
Este vocea uneia din cele trei companii germane care şi-au împărţit cei 22 de elevi din clasa a X-a profesională a Colegiului Tehnic ”Ferdinand I” din Timişoara. Ca să obţină cea mai bună forţă de muncă, nemţii au venit și cu profesorii lor, pentru ca elevii noștri să se dezvolte în spiritul german.

”Vrem să le îmbunătățim aptitudinile practice și să le arătăm standardul de muncă german”, afirmă Max Rogl, tutore.

 
Iar elevilor le place să fie „disputaţi". În plus, au înţeles ce li se întâmplă. David parcurge zilnic 50 de kilometri ca să ajungă la şcoală. Nu întârzie și nici nu lipsește pentru că își urmează visul: ”Am venit într-o zi de la liceu și verișorul meu mi-a arătat această ofertă. Mi-a plăcut și i-am zis că vreau să merg. Îmi place foarte mult să lucrez ceva ce îmi place. Cum se face instalația la o mașină. E un proiect complex, am văzut cum se face și îmi place. E multă muncă dar la final merită”.

La același banc de lucru, Rafaela este singura fată care s-a integrat perfect într-o clasă, dar și domeniu, al bărbaților: ”Este bine, mă descurc cu toți băieții. Am și fratele aici în clasă. Poate la început nu mi-a plăcut, dar acum chiar îmi place că nu facem atâta teorie”.

 
”Pentru ei înseamnă slujbe mai bine plătite, sigure, iar pentru noi înseamnă că putem merge mai departe cu producția în România. Producția de aici de schimbă, de aceea avem nevoie de specialiști care să cunoască mașinile și procesul de muncă. De aceea, acești tineri pot deveni o parte importantă a companiei”, susține Valerian Laval, director comercial al unei companii multinaționale.

Viitorul tinerilor este croit în ateliere moderne, dotate tot cu ajutorul celor care peste câțiva ani vor beneficia de cei mai buni meseriași. Numai anul acesta, o companie multinațională a investit 20.000 de euro la Colegiul Tehnic ”Regele Ferdinand I” din Timișoara.

 
”Pentru anul școlar următor am cerut alte două clase de profesională la solicitarea expresă a agentilor economici, ne spune Patricia Pisano, directorul Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand I”. Având această șansă după clasa a opta, cred că este alternativă, deci este un pas important pentru învățământul românesc”.

La Timişoara, funcţionează cu succes 12 clase profesionale. De anul viitor, numărul lor va crește datorită modificării Legii Educației. Dacă, până acum, numai absolvenții claselor a IX-a se puteau înscrie într-o clasă profesională, din toamnă, și elevii claselor a opta pot alege să înveţe într-o astfel de clasă.

reporter: Sorina Covlea
operator: Cosmin Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei