După proba la Limba română, unde patru elevi din Timiş au fost eliminați din Bacalaureat, istoria s-a repetat și pentru proba obligatorie a profilului. Doi tineri au fost prinși cu obiecte interzise în sălile de examen.
”Unul dintre candidați avea assupra lui telefonul mobil, iar cel de-al doilea candidat avea asupra lui telefonul mobil și mai multe fițuici. Sigur că excluderea din examen înseamnă că nu se mai poate prezenta la Bacalaureat următoarele două sesiuni”, precizează Cornel Petroman, inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Timiș.
Cei mai mulţi elevi au ieşit cu zâmbetul de buze din sala de examen. Subiectele la Matematică au fost o surpriză plăcută pentru ei: ”A fost ok. Foarte ușor a fost, numai că am greșit la calcule. La Română mult mai greu mi s-a părut”, ”Mi s-a părut super ușor. La Română a fost foarte greu, după părerea mea. Asta a a fost și mai ușor decât la simulare”.
La Istorie, în schimb, părerile elevilor au fost împărțite: ”Un eseu despre spațiul românesc în relațiile înternaționale. Dacă știi, nu e greu la niciuna”, ”Grele, să fiu sicer, grele. Nu știu, formulări evazive. Eu sper să iau peste 9”, ”Chiar am știut de data asta. Am învățat în ultima perioadă”, - Ce a fost greu a trecut? ”Da. La Română și Istorie a fost super fain”.
La proba obligatorie a profilului s-au înscris peste 4.900 de candidați din Timiș, din care, în jur de 3.200 au optat pentru Matematică, iar 1300 şi-au testat cunoştinţele la Istorie. Elevii mai au de susținut o singură probă, pe 4 iulie, urmând ca pe 7 iulie să se afișeze primele rezultate.
reporter: Raluca Popa
operator: Adrian Ionescu
editor web: Călin Țenche