Un voluntar, cu o hartă în faţă, le explică celor mici: ”În zona Haţegului nu trăiau dinozauri foarte mari. Adică aici nu veţi întâlni dinozauri mari, ci veţi vedea dinozauri mici, mai ales dinozaurii carnivori, erau foarte mici, cei mai mari fiind cam aşa”.
Pentru toţi, localnici sau turiști, prima ediţie a festivalului dinozaurilor a fost o atracţie de nerefuzat. Copiii s-au putut juca, dar au şi aflat tot felul de lucruri despre dinozaurii care, cu milioane de ani în urmă, erau stăpâni în Tara Haţegului.
”Ne dorim ca şi cei mici să afle despre dinozauri, dar şi adulţii să se implice în activităţile pe care le desfăşurăm noi”, spune Larisa, voluntar.
Cei mici au fost invitați să picteze dinozauri pe pietre de râu și au făcut-o, fiecare, aşa cum şi-i imaginează. La fel a procedat şi Deian, un băiat de 8 ani pasionat de dinozaurii pitici.
- Și sunt dinozauri mari sau dinozauri pitici? ”Dinozauri pitici”, - Şi de ce îţi plac ţie dinozaurii? ”De când eram mic am învăţat alfabetul cu ei, cu dinozaurii”, afirmă Deian.
- Cât de mult îţi plac ţie dinozaurii? ”Foarte mult”, - De ce? ”Pentru că îs de groază”, răspunde un copil pictat pe faţă cu un dinozaur verde.
Reprezentanţii Geoparcului Dinozaurilor Pitici spun că cele trei zile ale festivalului s-au derulat după aşteptări şi că vara viitoare este deja sigură cea de-a doua ediţie a evenimentului.
”Am ales să mergem pe mai multe direcţii, direcţiile majore de fapt ale Geoparcului, şi anume educaţie, cultură, tradiţie. Iar în activităţile şi în evenimentele festivalului s-au integrat toate acestea”, precizează Adina Popa, organizatorul festivalului.
Dinozaurii pitici au trăit acum 70 de milioane de ani pe fosta insulă a Haţegului. Ei sunt, până acum, singurii dinozauri de talie mică descoperiţi în lume.
Reporter: Andrada Velciov
Operator: Tiberiu Mariş
Editor web: Călin Țenche