Mii de oameni, care pe vremuri îşi câştigau pâinea în subteran, aşteaptă, la Anina, o minune. Corespondenţii Digi24 Timişoara au relatat drama acestor oameni, dar şi starea deplorabilă în care a ajuns Anina, altădată mândria mineritului românesc.
Misiunea jurnaliştilor Digi24 Timişoara este să aducă în prim plan normalitatea. În România anului 2013, normalitatea înseamnă, printre altele, și drumuri mai bune. După o lungă așteptare, şoferii erau nerăbdători să circule pe autostrada Timişoara-Arad. Inaugurată înainte să fie terminată, autostrada a rămas tot în stadiul de șantier. La un an şi jumătate de când a fost deschisă circulaţiei, autostrada Arad Timişoara a intrat în reparaţii. Acum, muncitorii decopertează o parte din stratul de uzură nu pentru că acesta ar fi îmbătrânit, ci pentru că pur și simplu nu a fost turnat bine din start.
Și pentru că știrile înseamnă informație care ajută, educă și încurajează, am ales să promovăm excelența. La Deva, în judeţul Hunedoara, şcoala de gimnastică aducea, în 1980, aproape 50 de medalii olimpice, dintre care 19 de aur. Cinci antrenori care au format campioane olimpice pentru România pregătesc acum generaţia care aspiră la Rio 2016.
Vreme de mai bine de trei decenii, Deva a fost cunoscută drept capitala mondială a gimnasticii. La Digi24 Timişoara v-am arătat cum se formează o campioana olimpică, dar şi câtă muncă se ascunde în greutatea unei medalii.
Într-un an, echipa Digi24 Timişoara v-a prezentat ce se întâmplă în jurul nostru, cine ia deciziile, cum ne afectează evenimentele și de ce informația corectă este neprețuită. Suntem acolo unde e nevoie de noi, atunci când faptele devin știri. Surprindem actualitatea în direct.