Diagnostic de excelență pe bani europeni. La Timişoara a fost deschis, în locul unei foste spălătorii, un centru în medicina fetală

Data publicării:
centru de excelenta

”Am fost internată la spitalul din Petroşani”, - Şi ce v-au spus acolo? Care-i motivul sângerării? ”Motivul e neclar, pentru că nu se vedea din cauza aparaturii vechi şi...” Laura este însărcinată în patru luni, dar sarcina este una cu probleme. A aflat acest lucru la Timişoara, prin intermediul unui ecograf performant, cumpărat în cadrul proiectului. Diagnosticul a fost în timp util, astfel că poate fi administrat tratamentul: ”Ecograful ne permite să vedem unde-i localizat hematomul şi, în funcţie de localizare, noi putem să apreciam prognosticul, adică cum va evolua sarcina, dacă va evolua bine sau nu”.

”Acolo, şansele erau minime, că nu se ştie ce se poate întâmpla de pe o zi pe alta şi de aceea am optat să venim aici”, spune Laura Ticacenco, pacient.

Două astfel de ecografe, cu o valoare totală de peste 300 de mii de euro, au fost achiziţionate în cadrul Centrului de Excelenţă în Medicina Fetală. Sunt unice în vestul ţării.

”Ne permite să punem diagnosticul de malformaţii când sarcina este încă mică şi-atunci vorbim de primul trimestru. În cazul în care noi depistăm acest malformaţii şi ele sunt incompatibile cu viaţa, pacienta poate să beneficieze de întreruperea sarcinii”, ne informează Daniela Chiriac, medic specialist în ginecologie la Spitalul Municipal Timişoara.

Programările se fac online, iar deja cei şase medici care realizează consultaţii gratuite sunt ocupaţi în următoarele săptămâni, deoarece vin paciente din întreaga ţară, nu doar din zona de vest.

”Proiectul, în primul rând, creşte adresabilitatea femeilor la medici, pentru că nu toate au bani ca să se adreseze unui cabinet privat, în condiţiile în care o ecografie de morfologie fetală costă 300 de lei, 3 milioane de lei”, precizează Olimpia Oprea, iniţiatorul proiectului, de la Spitalul Municipal Timişoara.

”Noi suntem foarte mulţumiţi de aparatele acestea, sunt performante, ca atare se pot obţine şi rezultate pe măsură”, afirmă Diana Tătucu, asistent la Spitalul Municipal Timişoara.

Clădirea aparţine Primăriei Timişoara, prin intermediul căreia a şi fost realizat proiectul şi care a cofinanţat investiţia.

”În urmă cu un an şi jumătate aici era o clădire veche în care, în trecut, funcţiona spălătoria maternităţii. Acum, imobilul găzduieşte un centru de excelenţă în medicină, cu săli de conferinţă, saloane şi cabinete cu aparatură de ultimă generaţie”, afirmă Maria Rohnean, reporter Digi24 Timişoara.

Un alt proiect european este în derulare în prezent, tot în cadrul Spitalului Municipal şi tot cu fonduri europene. În total, numai la Secţia de Obstetrică-Ginecologie a unităţii sanitare au fost atrase de la Uniunea Europeană sume care depăşesc 8 milioane de euro.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: George Ştefăniţă
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...