Dezbatere publică pe bugetul Timișoarei

Data publicării:
dezbatere prima

Primarul Nicolae Robu, alături de care se găseau viceprimarii Traian Stoia și Dan Diaconu, a prezentat modul în care vor fi cheltuiți, anul acesta, banii orașului. Și mai mulți consilieri locali au venit pentru a-și spune părerea asupra bugetului Timișoarei.

UPDATE. Dezbaterea publică pe proiectul de buget al Timişoarei pentru 2014: pentru ce au cerut timișorenii să se aloce bani

Numai câteva zeci de persoane au luat parte la dezbaterea publică organizată la Primăria Timişoara pe marginea bugetului oraşului pentru anul 2014. 

Timişorenii prezenţi în sală au cerut autorităţilor să aloce fonduri pentru gratuităţi pe mijloacele de transport în comun, pentru personalul didactic şi nedidactic din învăţământ, să creeze cât mai multe piste pentru biciclete, dar şi pentru amenjarea bisericii de pe Calea Martirilor.

„Pentru biserica din Martirilor nu s-au mai alocat fonduri din ultimul mandat al fostului primar, al lui Ciuhandu. De 15 ani au început lucrările şi nu s-au terminat. Apoi ar mai fi de dat bani şi pentru învăţământ, sunt şcoli cu foarte mulţi elevi care nu mai au loc să înveţe toţi şi ar fi nevoie de extinderi“, a spus Nicolae Olaru, unul dintre timişorenii prezenţi la dezbatere.

Primarului i s-a reproșat timpul scurt lăsat pentru consultarea proiectului de buget al Timişoarei pentru anul 2014. Nicolae Robu: timpul este suficient pentru cine este preocupat!

Proiectul a fost publicat weekendul trecut pe site-ul primăriei. Primarul Nicolae Robu spune că s-a grăbit cu organizarea dezbaterii pentru ca instituţia pe care o conduce să funcţioneze cât mai repede cu un buget stabilit.

Simion Moşiu şi Sandu Ştefan, doi dintre consilierii care au luat parte la dezbaterea publică, îi reproşează primarului Nicolae Robu că a fost prea puțin timp pentru consultarea proiectului bugetului Timişoarei pentru anul 2014.

Trebuia minim o săptămână, să avem toţi timp pentru a studia acest buget şi în niciun caz cu scurt timp înaintea dezbaterii publice şi a doua zi plen. Sunt convins că puţini dintre colegii mei, în weekend, şi-au răpit din preţiosul timp să citească, aşa cum o facem noi în opoziţie, bugetul previzionat. Vom avea câteva amendamente şi dacă ne sunt refuzate probabil că nu vom vota bugetul“ , a spus Moşiu.

Nicolae Robu, edilul şef, a precizat că „timpul este scurt, dar este suficient pentru cine este preocupat. Consiliul Judeţean şi-a adoptat bugetul în 21 ianuarie. Noi nu aveam cum să-l adoptăm mai devreme de 28 ianuarie. Şi am preferat ca în locul unei amânări pentru săptămâna viitoare sau peste două săptămâni, ca să lăsăm mai mult timp consultării proiectului, să mergem puţin mai în forţă şi mâine să adoptăm bugetul astfel încât să putem lucra de o manieră coerentă, pe un buget pe care îl ştim instituit“.

Marţi, 28 ianurie, de la ora 15, are loc plenul Consiliului Local Timişoara, în cadrul căruia aleşii locali vor vota bugetul oraşului pe anul 2014.

CITEȘTE ȘI: 1,4 miliarde de lei, bugetul Timişoarei în 2014. Cum se vor împărți banii

reporter: Miodrag hojda
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri