Printre cei peste 150 de judoka prezenţi în centrul Timişoarei s-a numărat şi Adrian Georgiu. La doar 11 ani, este campion naţional la categoria de 24 de kilograme U10.
„Îmi place judo, e foarte frumos. [Ce simţi tu atunci când eşti pe tatami şi câştigi?] Fericire şi cam atâta”, spune Adrian Georgiu, judoka.
Curioşi, timişorenii şi-au lăsat planurile deoparte şi au urmărit atenţi demonstraţiile, care au durat aproape o oră şi jumătate.
„Frumos! Pentru mine este prima dată când văd aşa ceva. Ca părinte pot spune că mi-aş dori să am şi eu copii daţi la jdudo”, spune un timișorean.
„Eu am un copil la judo şi îmi place să mă uit de fiecare dată”, admite un părinte.
„[Şi nu vă tentează şi pe dumneavoastră să încercaţi?] Am deja doi membri de familie. Eu am deja doi membri, tată și fiu, eu mă ocup cu sală, fitness, antrenamente mai light”, recunoaște o timișoreancă.
Organizat de membrii a trei cluburi de judo diferite, evenimentul îşi propune să promoveze arta marţială japoneză ca un sport necesar în viaţa fiecărei persoane.
„Judo-ul dezvoltă cel mai bine copiii, începând cu vârsta de trei ani. [De ce?] Sunt foarte multe elemente care nu le întânesc în celelalte arte marţiale sau în alte sporturi, învaţă să cadă, să nu se lovească, învaţă ce înseamnă corpul lor şi, mai ales, învaţă că adevăratul adversar de învins suntem noi înşine, întotdeauna”, explică Laurențiu Jurcă, unul dintre organizatori.
Este pentru prima dată când, la Timişoara, cluburile de judo organizează demonstraţii în aer liber.
Reporter: Mihaela Crețu
Operator: Dan Șoșdean