Conflict aprins în pădure. Un grup de săteni din Luncșoara, județul Arad, ameninţă cu măsuri extreme

Data publicării:
conflict prima

”O să mergem în faţa TAF-urilor cu butelii, cu benzină, ne vom da foc acolo şi nu vom lăsa să mai meargă mai departe. Asta e! Altă şansă nu avem! În tribunal nu ne bagă nimeni în seamă, am pierdut toate procesele, am pierdut tot!”, ”Nu le mai dăm voi să intre în pădure niciodată! Nicicum! Punem bariere! Dorule, punem bariere acolo la intrare în pădure!”, spun localnicii.

Intraţi în conflict cu preşedintele Composesoratului, sătenii din Luncşoara contestă dreptul de exploatare a lemnului de pe terenurile deţinute în comun. ”La contractul existent nu există un act adiţional. Deci contractul existent este unul nul, unul expirat, iar autorizaţia de exploatare dată în baza acelui contract este la fel, şi ea nulă!”, susține Doru Vant, noul preşedinte al Composesoratului Luncşoara.

Pentru toate problemele lor legate de pădure, sătenii îl consideră responsabil pe preşedintele contestat al Composesoratului, Cornel Gavrilă. Acesta a obţinut în instanţă confirmarea actelor emise de către conducerea asociaţiei şi consideră nemulţumirile membrilor ca fiind nefondate. ”Eu nu văd, deci, ce culpă mai am, că eu îl las sau nu îl las. Păi eu nu pot revoca un contract! Dumneavostră ştiţi regulile contractelor economice. Poate că acuma nu se mai respectă ad-literam, dar nici aşa!”, spune Cornel Gavrilă.

Ocolul Silvic Privat din Hălmagiu, administratorul celor peste 1380 de hectare de pădure deţinute de Composesorat, declară de asemenea tardive cererile localnicilor din Luncşoara în condiţiile în care firma care exploatează lemn în zonă a obţinut o sentinţă definitivă dată de Curtea de apel Timişoara, care restabileşte contractul oprit de săteni în 2012.

- Toată exploatarea şi tot cea ce se întâmplă acolo s-a făcut pe baze legale? ”Da! S-a făcut pe baze legale, s-a făcut pe autorizaţii de exploatare, pe procese verbale de predare, pe controale, am avut şi controale de la ITRSV”, afirmă Nicuşor Talpaş, şeful districtului forestier.

Sătenii acuză de asemenea pe Cornel Gavrilă că nu le-a plătit cotele de bani din profitul obţinut de asociaţie pe lemnele vândute. Ei spun că vor recunoaşte contractul cu firma care urmează să taie pădurea numai dacă vor fi lămurite toate neînţelegerile legate de legalitatea actelor.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei