Căldură la acelaşi preţ, în caloriferele timişorenilor

Data publicării:
colterm

„În următorii ani nu vom mai apela la o majorare a preţului gigacaloriei chiar în condiţiile în care gazul are o curbă ascendentă foarte importantă din punct de vedere al preţului", ne-a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

Proiectul care prevede retehnologizarea sistemului de termoficare al Timişoarei a început cu modernizarea mai multor echipamente existente. Vorbim despre opt pompe pentru transportul energiei termice, două cazane de apă fierbinte, alte trei - de abur, dar şi mai multe echipamente de reducere a noxelor emise în aer. În plus, a fost cumpărată aparatură nouă. Scopul ei e de a eficientiza distribuţia apei calde, dar şi de a reduce poluarea făcută prin arderea cărbunelui.

Trei noi motoare au fost instalate în staţia de pompare a agentului termic. Fiecare dintre ele distribuie aproximativ 1.300 de mc de apă pe oră. Ele sunt responsabile cu livrarea apei calde în casele timişorenilor.

Dacă investiţiile în reducerea noxelor nu ar fi fost făcute, societatea de termoficare a oraşului ar fi fost desfiinţată, spun reprezentanţii instituţiei. „Mediul ar fi impus închiderea acestei centrale, inclusiv cea de la CET Sud pentru că existau noxele peste parametri de funcţionare", susține Mircea Cristian, director interimar al Colterm.

Odată investițiile făcute, compania se orientează către un nou proiect, ce va fi demarat la finalul acestui an, prin care vor fi schimbate conductele sparte din oraș. „Ca să fiu simplu, concis şi scurt, schimbarea ţevilor, care sunt cele mai deteriorate, pentru a reduce pierderile de agent termic dintre centrală şi punctul termic de unde începe distribuţia către consumator", precizează Mircea Cristian.

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Timişoara susţin că numai investițiile în modernizarea sistemului de transport a apei calde pot conduce la o scădere a prețului gigacaloriei.

„Cetățeanul va simți atunci când se vor reface instalațiile, rețeaua secundară, cele din punctul termic la CET-uri, dar în special de la punctul termic către cetățeni și astfel încât să nu mai avem toată ziua întreruperi, să nu mai avem conducte sparte să nu se mai piardă debitul pe drum, adică apa să se piardă, să curgă", afirmă Petru Olariu, preşedintele FALT.

Preţul de facturare al gigacaloriei în Timișoara este de 252 de lei. Colterm are aproximativ 70.000 de abonaţi.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Adrian Hrişcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...