Bogdan Murărescu, antrenorul celor de la BC Timba Timişoara, a declarat: "Eu zic că am avut o prestaţie cât de cât bună, cu excepţia primului joc în care am fost chiar lipsiţi de energie. În celelalte meciuri, am practicat un joc destul de bun".
David Laurence, de la BC Timba Timişoara: "E prima dată când jucăm împreună ca echipă. Vedem la ce capitole mai avem de lucrat şi am încercat să nu ne accidentăm. Văd echipa la fel de puternică ca şi altele din campionat, toată lumea mai are capitole la care trebuie să mai lucreze. Mai avem însă multe jocuri până la primul meci al sezonului".
BC Timba Timișoara a avut probleme sub panou la cele patru partide, iar săptămâna aceasta va transfera încă un pivot.
Bogdan Murărescu, antrenorul lui BC Timba Timişoara: "E clar că mai avem nevoie de câte un jucător mare pe poziţiile 4, 5".