În 2010, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, a demarat proiectul de construire a unui bazin de înot în Timişoara. Compania a scos la licitaţie lucrarea, în valoare de aproape 3,8 milioane de lei şi a şi atribuit contractul unei firme. Beneficiarul trebuia să fie Universitatea de Vest.
„Au venit, au văzut spatiul, am amenajat locul pentru desfăşurarea lucrărilor de şantier şi din acel moment nu s-a mai derulat nicio lucrare, intrând într-un blocaj total", precizează Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.
Terenul trebuia să fie transformat într-un bazin de înot încă din anul 2010. Au trecut patru ani de atunci şi nimic nu s-a schimbat. Tot ce se poate vedea aici este vegetaţia crescută excesiv.
Bazinul ce trebuia ridicat în Timişoara urma să fie construit pe o suprafaţă de 840 de metri pătraţi. Vestiare, duşuri, dar şi locuri de parcare erau prevăzute în proiect.
reporter: Miodrag Hojda operator: Mihai Pop editor web: Călin Țenche