Bastionul Timişoarei: o investiție de peste nouă milioane de euro, roasă de igrasie 

Data publicării:
bastion colaj prima

Să se vadă hidroizolaţia (Bastionului - n.r.) nu este ok. Ea trebuie să fie acoperită, nu are voie să fie udată, nu are voie să fie la interperii, să fie lovită de razele ultraviolete", ne spune arhitectul Valentin Luca.

 

Asta face ca atunci cand plouă, apa să se infiltreze direct în pereții Bastionului, aşa ca nu e de mirare că a apărut igrasia. Arhitectul care a coordonat restaurarea Bastionului Theresia are o explicație. „În primul rând, cred că materialele care au fost folosite nu au fost exact ca și cele date în caietul cu sarcini. Să recunoaștem un lucru: spațiile nu sunt folosite, deci practic nu sunt deschise publicului. Practic, nu sunt ventilate. Asta e o altă poblemă. Sunt multe spații încă nefolosite ", susține Marius Miclăuș.

 

Pentru că, de pe tavan cad bucăți de zugrăveală, care îi țin la distanță pe mangerii firmelor care ar putea avea sediul la Bastion. Şi nici vizitatori prea mulţi nu sunt, pentru că şi de pe gangurile interioare se desprinde tencuiala.

„Dacă s-a furat toți banii, normal. Nu vi se pare normal? Unde sunt banii? Că n-au pus materiale bune", „Au fost scorojiți (pereții - n.r.) de la început. N-au fost reparați", „Au fost frumoși când au fost gata, dar cam puțin au ținut", ne spun timișorenii abordați de echipa Digi24 Timișoara.

Şi în pasajele de trecere ale Bastionului Theresia, pereții se scorojesc, iar bucăți de tencuială ajung direct pe carosabil.

 

Vicepreședintele CJT Timiș Călin Dobra are o explicație la ceea ce se întâmplă la Bastion: „La acele pasaje de trecere unde este un trafic foarte intens și când vremea este nefavorabilă, din cauza ploii, pereții sunt stropiți de mașinile care tranzitează acea zonă. O să vedeți că, în curând, vom face mici intervenții pentru remedierea acestor situații".

Recondiționarea Bastionului Theresia a însemnat o investiție de peste nouă milioane de euro. Lucrarea a ieşit, însă, din garanție, aşa că, acum, autorităţile vor suporta cheltuielile de reparaţii.

reporter: Miodrag Hojda / Vlad Ungar
operator: Viorel Jiva / Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...