Singurul gol al întâlnirii a fost înscris în a doua repriză de atacantul sârb Muhamed Mujic.
Deși jucătorii lui Șunda au încercat să întoarcă rezultatul, până la finalul meciului n-au reușit să-și creeze ocazii clare de gol. Conducerea echipei nu a vizat atât rezultatul, cât felul în care au evoluat jucătorii aflați în teste. „A fost un teren impracticabil, este o perioadă în care vrem să vedem jucătorii pe care vrem să-i aducem, calitățile lor“, afirmă Călin Rosenblum, directorul sportiv al celor de la ACS Poli Timișoara.
Mijlocașul albanez Edon Hasani, mijlocașul bosniac Esmir Ahmetovic și fundașul croat Spahija se numără printre remarcații meciului de sâmbătă.
„În următoarele zile ne vom decide. Mi-a plăcut Ahmetovic și fundașul central Spahic. Hasani mi-a plăcut. Acum urmează să vedem și discuțiile pe care le vom avea. Că ei vin în primă fază jucători liberi, dar când ne punem la masă și discutăm, parcă-s cumpărați. Deci urmează să vedem și dacă batem palma“, spune Călin Rosenblum.