Autocarul efectua o cursă regulată între două comune de la limita județului și Timișoara. Într-o curbă periculoasă, s-a răsturnat. Valentin Alexandru, şoferul autocarului, susține: ”A venit o basculă mare, m-am ferit de ea și am alunecat pe marginea drumului şi m-am răsturnat”.
Victimele, dar și martorii îl contrazic pe şofer: ”Nu îmi aduc aminte decât că a intrat în balans, cineva a urlat la șofer și s-a răsturnat”. - Cine v-a scos? ”Nu ne-a scos nimeni, au venit domnii și i-au scos pe răniți, noi am ieșit pe picioarele noastre”, - Avea autocarul viteză? ”Poate, puțin”, - I-a tăiat cineva calea? ”Nu, nu, am văzut doar cum a ieșit în afara carosabilului”.
Polițiștii au deschis o anchetă. ”A părăsit partea carosabilă, întrucât nu a adaptat viteza la condițiile de drum”, afirmă Alexandru Crucică, de la Poliția Rutieră Timiș.
Accidentul a fost un adevărat test pentru autorități. În dispecerate a fost declarată alarmă de grad zero. ”La locul intervenției ne-am deplasat cu trei autospeciale pentru descarcerare, patru ambulante SMURD și o autospecială de transport victime multiple”, ne-a precizat maiorul Lucian Mihoc, de la ISU Banat.
Șoferul autocarului se poate alege acum cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
reporter: G. Ernst/ M. Rohnean operator: G. Ştefăniță/ C. Pârlogea editor web: Călin Țenche