BCM Danzio Timișoara a câştigat cel de-al doilea meci din actuala ediţie de campionat, dar timişorencele n-au mai avut aceeaşi misiune facilă din Cupa României, când au întâlnit tot CSM Oradea. Dacă atunci au înscris peste 200 de puncte în cele două partide, acum s-a încheiat 79-72.
Elevele lui Dan Ionescu au câştigat practic meciul în sfertul doi, pe care l-au încheiat cu 18-6. Oradea a încercat să revină în partea secundă şi se apropiase la numai trei lungimi înainte de ultima pauză. Numai că americancele Price şi Johnson au fost eliminate, iar BCM Danzio Timișoara a reuşit 30 de puncte în sfertul final, faţă de 26 ale gazdelor.
Timişorencele de la BCM Danzio au câştigat meciul, dar au fost depăşite categoric la capitolul recuperări, 28-47, şi aruncări din spatele căciulii: 1-7. Practic, panterele roz s-au impus datorită aruncărilor de la linia de libere, 30-17, şi a numărului mai mic de greşeli neforţate, 19, faţă de 30 ale bihorencelor.
Cu 25 de puncte, 5 recuperări şi patru pase decisive, Biljana Pesovic a fost din nou cea mai bună jucătoare de pe teren. Zivadinovic a contribuit cu 21 de puncte, iar Marjanovic, cu 12. BCM Danzio Timișoara urcă pe locul 10 în clasament, iar etapa viitoare joacă pe teren propriu, cu Sepsi Sf. Gheorghe.