24 de ani - Generaţia Revoluţiei. Povestea lui Ioan Pricop, care şi-a riscat viaţa pentru libertate
În dimineața zilei de 18 decembrie 1989, Timișoara era un oraș devastat: clădiri distruse, mașini incendiate, vitrine sparte, tancuri pe străzi. Miile de cartușe trase în seara și noaptea precedentă erau măturate de chiar de cei care apăsaseră pe trăgaci. Intrările în oraș erau blocate, iar liniile telefonice fuseseră tăiate. Orașul era izolat de țară și de lume. Spitalele erau pline de morți și de răniți.
Ioan Pricop, în 1989: ”Dacă credeam că vor trage, poate că fugeam, dar nici prin gând nu mi-a trecut că trag”.
L-am filmat pe Ioan Pricop după 24 de ani. A fost unul dintre sutele de oameni împușcați cu sânge rece pe strãzile Timișoarei în seara zilei de 17 decembrie. Se alãturase unui grup care mergea spre centrul orașului, dar drumul le-a fost blocat de un pluton de militari: ”Au fost doi în poziţia genunchi, cei care au făcut armata ştiu, şi ăia au început: ţaca, ţaca, ţaca. Și zic: aoleu, ce-i asta? Și atunci mi-a sărit o bucată de asfalt în obraz, şi-n momentul ăla zic: îs adevărate! Și când am spus adevărate m-am întors. În momentul când m-am întors, atunci am simţit o bubuitură, nu durere, durere după aia am avut”.
76 de oameni fuseserã împușcați mortal în seara de 17 decembrie la Timișoara. În dimineața zilei de 18, moartea plutea încã în aerul rece al orașului. Grupuri de protestatari începeau sã se adune din nou în centru. Furioși, timișorenii strigau: ”Nu plecãm acasã, morții nu ne lasã”.
Tonul împușcãturilor l-a dat generalul Mihai Chițac, trimis special de Ceaușescu pentru a reprima mișcarea de protest. "La canaliile astea le trebuie revoluție? Lasã cã le arãtãm noi revoluție!" a exclamat generalul, dupã care care a deschis focul asupra mulțimii adunate pe treptele Catedralei.
”Cu toate că am văzut că se trage, nu mi-am închipuit, deci am refuzat să cred, că e în stare om să tragă în om şi de aia am rămas în faţă şi am primit-o”, ne-a relatat Ioan Pricop.
Veștile despre Revoluție trec granițele României. Postul de radio Europa Liberã transmite primele informații: ”E un început în tot sfârşitul. Timişoara e acum numele oraşului românesc scris şi pronunţat în toate limbile pămîntului. Timişorenii au ieşit în stradă pentru a le reaminti românilor şi opiniei publice internaţionale că e nevoie şi în România de schimbările radicale care s-au produs în celelalte ţări comuniste”.
În seara de 18 decembrie, prin intermediul Europei Libere, Regele Mihai adreseazã un mesaj poporului român dupã 42 de ani de când fusese alungat din țarã de comuniști: ”Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocati, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu inainte!”
Pentru Ioan Pricop, Revoluția se încheiase însã. Era internat la spitalul de ortopedie cu mâna dreaptã zdrobitã de un glonț pe Calea Lipovei. Dupã 24 de ani nu regretã nimic: a câștigat lucrul cel mai de preț pentru care a riscat totul - libertatea: ”Am suferit, sufăr şi acuma şi măcar ştiu că am libertatea să gândesc, am libertatea să fac cum gândesc. După revoluţie, am jurat că nu vreau să depind de nimeni. Asta a fost ambiţia mea. Idei am avut şi înainte, era foarte greu să le pui în aplicare”.
Dupa ce a înfruntat comunismul, în capitalism, Ioan Pricop și-a deschis propria sa afacere, bazată pe noroc. Se ocupă de o agenție Loto, vinde iluzii si nu cere nimic nimănui: ”Atunci ne dăm seama cine suntem când reuşim prin noi, nu să aştepţi, nu prin interese, hai că mă tragi pe mine, te-mping pe tine, una alta. Nu!”.
A învãțat cum se poate trãi pe cont propriu chiar la începutul anilor '90. Medicii austrieci l-au luat din patul spitalului de ortopedie din Timișoara și l-au dus la Viena sã-i repare mâna. A stat șase luni în Austria și acolo a descoperit mirajul Occidentului: ”Când am venit la Viena ni s-a adus un fruct de ne uitam toți la el ca la OZN-uri. Ce dracu' o fi fructul ăsta? Un fel de cartof cum e la noi, dar mai păros așa. Ei îi zic kiwi sau ceapă chinezească Au râs toți de noi că noi n-am văzut așa ceva în România”.
Din spital, Ioan Pricop nu putea sã le scrie celor de acasă. Așa că s-a înregistrat și a povestit ce minuni a văzut: ”Din momentul aterizării au început surprizele, am început să văd ce n-am văzut niciodată. Mezeluri tăiate la milimetru, felii cu celofan deasupra, un fel de celofan foarte subtire. Ăștia lucrează aici 5 zile, 40 de ore. Și dacă lucrează noaptea sunt plătite dublu sau le dă recuperare. Aici se înregistrează pe calculator, ceea ce la noi nici prin gând, nici în vis nu este”.
Ioan Pricop locuiește si astazi pe strada Liniștei din Timișoara. Dupã 24 de ani de când este liber se strãduiește sã lase noii generații moștenirea câștigatã de generația Revoluției.
reporter: Cristian Citre
operator: Andrei Marina
editor web: Călin Țenche
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
