În 19 decembrie 1989, Elena Ceaușescu își începea ziua ca unic lider al României. Nicolae Ceaușescu era plecat din țară într-o vizită oficială în Iran și-i lăsase ei acces, singură, la butoanele puterii. Înainte de a se urca în avion însă, el ordonase deschiderea focului împotriva manifestanților de la Timișoara. Morții nu ne lasă să plecăm acasă, scandau acum timișorenii ieșiți cu zecile de mii pe străzile orașului.
Emil Hurezeanu, la ”Europa liberă”: ”Stimaţi compatrioţi. Revenim la microfonul acestei emisiuni nocturne, în direct, o emisiune de criză. Şocaţi la rîndul nostru, precum milioane şi milioane de români şi de străini, martori în aceste zile ai unuia din cele mai sălbatice scenarii de represiune în masă cunoscute în Europa după cel de-al doilea război mondial”.
După miezul nopții, când, la Munchen, Europa Liberă intra în emisie, la Timișoara începea operațiunea ”Trandafirul”. O mașină frigorifică trăgea la ieșirea din spate a morgii spitalului județean. Câțiva ofițeri de securitate au umplut-o cu cadavre și i-au ordonat șoferului să plece urgent la București. Regimul voia să șteargă urmele masacrului din 17 și 18 decembrie.
Bogdan Marius a fost în stradă atunci când iadul s-a dezlănțuit la Timișoara și a văzut cum prietenii său cad secerați de gloanțe: ”Veneau gloanţele, cu sutele şi fracţiune de secundă, toţi cei care erau în primele cinci - șase rânduri care erau în faţa mea au căzut mortal, femei, copii, bărbaţi, tineri”.
83 de oameni muriseră împușcați pe străzile Timișoarei în zilele de 17 și 18 decembrie. Elena Ceaușescu se pregătea să spună țării și lumii că ei erau trădători și că fugiseră peste graniță. De aceea, a ordonat aducerea cadavrelor la București și arderea lor la crematoriu. 43 de trupuri neînsuflețite au fost transportate în noaptea de 19 decembrie în Capitală și, conform planului, au fost arse, iar cenușa aruncată într-o gură de canal din Popești Leordeni.
Dimineața, timișorenii ieșeau însă pentru a cincea zi în stradă. Erau tot mai mulți și tot mai hotărâți să nu plece acasă înainte ca dictatorii să plece de la putere. Unde sunt morții noștri? întrebau ei.
”Dacă noi nu am fi ieşit atunci, în acele momente în stradă să luptăm pentru libertatea româniei şi pentru o viaţă mai bună şi mai frumoasă cred că acuma nu mai stăteam de vorbă, în primul rând”, afirmă Bogdan Marius.
La 24 de ani de la revoluție, Bogdan nu a uitat nimic din ce a trăit în acel decembrie. Cenușa martirilor s-a topit într-un canal din București, dar moștenirea lăsată de ei e la fel de dură ca placa de marmură care le păstrează amintirea. Generația revoluției, deși zdrobită, a ieșit învingătoare: ”Toate aceste generaţii care s-au născut după Revoluţie cred că n-ar trebui să uite niciodată ceea ce au făcut fraţii lor, părinţii lor, bunicii lor”
După 45 de ani de comunism, românii ajunseseră la capătul puterilor. Momentul de demnitate și de curaj în care timișorenii au ieșit în stradă a fost așteptat de generații întregi: ”Sunt şi acum mişcat cînd mă gândesc ce am văzut pentru că am auzit oameni în vârstă spunând "Doamne, ce bine că am trăit aceste momente, n-am crezut că pot vedea aşa ceva".
În 1989, Mihai Drăgoi era medic. Se ducea la spital, când a fost luat drept terorist și împușcat: ”Am auzit la Tv că în centrul Timişoarei e măcel, era o diversiune deja, numai că nu ne-am dat noi seama atunci Am pornit înspre spital. S-a executat foc asupra noastră fără niciun fel de somaţie, fără motiv de fapt. Începuse psihoza teroriştilor.
Culmea ironiei este că maiorul Ilie Andreoiu, cel care a apăsat pe trăgaci și l-a împușcat fără somație pe medicul Mihai Drăgoi, a primit certificat de revoluționar. La 24 de ani de la evenimentele din 1989, atât Mihai Drăgoi, cât și Bogdan Marius au conștiința celor care au schimbat un sistem. Provin din două generații diferite, dar fac parte dintr-una singură: Generația Revoluției.
reporter: Cristian Citre
operator: Andrei Marina
editor web: Călin Țenche