Zeci de mii de lei "scurşi" printre geamuri

Data publicării:
geamuri-50672

Cele 400 de ferestre ale Primăriei Oradea au fost fabricate în jurul anului 1900. Ele nu pot fi schimbate decât cu altele identice ca formă, deoarece clădirea este monument istoric. Administraţia locală a găsit un model similar, din lemn, din care vor fi montate două bucăţi, de probă, într-un birou unde gerul si ploaia intrau fără probleme.

"Au fost şi situaţii în care temperaturile în lunile ianuarie şi februarie nu urca mai mult de zece grade fără ajutor din partea unor calorifere electrice, a declarat Dumitru Sim, şeful Biroului Turism din Primăria Oradea.

"Problema este că se scurge căldura şi de multe ori apelăm la ziare, în sensul că punem ziare între geamuri pentru că se simte curent", a spus Mirela Macra, angajată a Primăriei Oradea.

S-a ajuns astfel ca facturile la încălzire să bată record după record.

"Într-o lună de vârf de iarnă primăria cheltuie cu încălzirea undeva în jur de 70 de mii de lei pe lună, este foarte mult, am dori o reducere a cheltuielilor, asta s-ar putea face prin înlocuirea geamurilor care sunt foarte vechi şi deteriorate", a declarat Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

"Preţurile variază în funcţie de diversele opţiuni care sunt alese de clienţi, în general pornesc de la 120-130 de euro pe metru pătrat şi pot ajunge până la o mie de euro pe metru pătrat",a spus Radu Şereş, directorul unei firme de geamuri termopane.

În aceste condiţii, costul total al schimbării geamurilor Primăriei din Oradea va depăşi 150 de mii de euro. Administraţia locală încearcă să obţină fonduri europene în acest sens. Dacă nu va reuşi, ferestrele vor fi plătite din bugetul local.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri