Victorie detașată a liberalilor la Primăria Oradea. Ilie Bolojan obține președinția Consiliului Județean Bihor

Data actualizării: Data publicării:
Bolojan conferinta PNL Bihor

Actualul primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan, va fi noul președinte al Consiliului Județean Bihor, în timp ce noul primar al municipiului Oradea va fi Florin Birta, în prezent viceprimar şi liderul organizaţiei PNL Oradea.

Alături de primarul Bolojan şi echipele lor de campanie, Florin Birta a transmis un mesaj pe facebook tututor alegătorilor orădeni.

„Mulţumesc celor aproape 70.000 de orădeni care s-au prezentat la aceste alegeri. Procentul prezenţei la vot este de aproximativ 37%, sensibil mai mic decât acum 4 ani, când a fost 39%. Din punctul meu de vedere, este un procent bun de prezenţă la vot, având în vedere şi condiţiile de pandemie. Vreau să le mulţumesc tuturor. Consider că este o prezenţă bună pentru că m-am uitat şi la prezenţa din mediul urban pentru municipiile reşedinţă de judeţ din jurul Oradiei - Cluj, Timişoara, Alba, Sibiu - sunt prezenţe aproximativ egale cu cele din municipiul nostru. După anunţarea rezultatelor oficiale, vom face mai multe declaraţii”, a declarat Florin Birta.

Rezultatele numărătorii paralele efectuată de PNL a voturilor pentru preşedintele Consiliului Judeţean arată, după centralizarea voturilor în 140 din cele 145 de secţii de votare din municipiul Oradea, că Ilie Bolojan a obţinut 74,34% din sufragiile exprimate în acestea, scrie Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL Bihor, Anca Sas, după numărarea voturilor exprimate pentru preşedintele Consiliului Judeţean în Oradea în cele 140 de secţii, situaţia arată astfel, în acest moment: Ilie Bolojan (PNL) - 74,34%, Szabo Jozsef (UDMR) - 10,56%, Ioan Mang (PSD) - 6,82%, Szilagyi Zsolt (PPMT) - 3,41%, Simona Bişboacă (USR PLUS) - 2,23%, Traian Bodea (PRO România) - 1,34%, Ciprian Blejan (ALDE) - 0,74% şi Andrei Amariţei (PMP) - 0,55%.

La Consiliul local Oradea, după centralizarea a 140 de secţii, Florin Birta, candidatul PNL la Primărie, a obţinut 70,27% dintre voturile orădenilor, urmat de Cseke Attila (UDMR), cu 11,36%, Emilian Pavel 7,71%.

De asemenea, lista de consilieri locali propusă de PNL a obţinut 65,3% din sufragii, urmat de UDMR cu 11,4%, PSD -8,87%, USR PLUS - 3.93%, PPMT - 3,73%, POL - 1,84%, Pro România - 1,71%, UDSCR -1.08%, ALDE - 1,07%, iar PMP - 1.05% din voturile valabil exprimate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...