Vulcanizări pline în Oradea | E vremea cauciucurilor de vară

Data actualizării: Data publicării:
REGLEMENTARI - CAUCIUCURI - IARNA
Un angajat al unui service auto bucurestean schimba cauciucurile unei masini in Bucuresti, joi 13 octombrie 2011. Incepand cu 1 noiembrie 2011 anvelopele de iarna devin obligatorii pentru automobilele cele care circula pe portiuni de drum cu gheata, zapada sau polei. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

E aglomeraţie în aceste zile la vulcanizările din Oradea. Şoferii îşi schimbă anvelopele de iarnă, după ce temperaturile de afară au trecut de 20 de grade. Un schimb costă de la 50 la 100 de lei, în funcţie de dimensiunile cauciucurilor.

Când temperaturile exterioare trec de 7 grade, specialiştii spun că este timpul să schimbaţi anvelopele de iarnă cu cele de vară. Cele pentru sezonul rece se întăresc peste această temperatură, cresc distanţa de frânare, sunt mai grele şi nu prezintă o aderenţă foarte bună pe timpul verii. În plus, pot chiar exploda în sezonul cald. Sunt motivele pentru care mulţi dintre şoferi au mers la vulcanizările din Oradea.

"- O lună, o lună jumătate e sezon.
- Cam câţi vin pe zi?
- Vin de la 35-40-50 de maşini pe zi, în funcţie de ce are de făcut", spune Alin Pantiş, managerul unei vulcanizări.

"O pană clasică nu am reuşit să o fac pentru că sunt mulţi care vin să schimbe gumele de iarnă cu cele de vară. Aştept, nu durează mult, băieţii se mişcă bine", spune un şofer.

La montarea cauciucurilor de iarnă, foarte importantă este echilibrarea roţilor.

Un schimb de anvelope de iarnă cu cele de vară, inclusiv echilibrarea, costă între 50 şi 100 de lei pe maşină, în funcţie de dimensiunile roţilor.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri