Vot la 9.000 de kilometri distanță. O orădeancă a votat prin corespondență la alegerile din SUA

Data publicării:
vot america

Americanii şi-au ales azi președintele, iar tensiunea electorală de peste Ocean s-a simţit chiar și la 9000 de kilometri distanță, în România. Printre cei care au votat deja se numără și o orădeancă, stabilită de 17 ani în Statele Unite. Revenită pentru o perioadă în țara natală, a putut să-și exercite dreptul de a alege după ce în octombrie a primit, prin poștă, buletinul de vot.

Anca Molnar s-a stabilit în Statele Unite în 1999, împreună de soțul ei. În primăvara acestui an a revenit în România pentru o perioadă mai lungă. Înainte de a pleca, a luat legătura cu primăria orașului american în care locuiește ca să fie sigură că poate vota la alegerile prezidențiale.

"Mi-au dat un formular pe care a trebuit să îl completez, unde am scris adresa unde mă aflu acum aici în România, iar acum o lună mi-au trimis un buletin de vot prin poștă, pe care l-am completat, iar apoi l-am trimis înapoi în SUA", povesteşte orădeanca.

Buletinele de vot trimise de americanii din afara țării au ajuns în Statele Unite până pe 7 noiembrie. Mulțumită de condițiile de trai din America, Anca Molnar recunoaște că de la viitorul președinte își dorește o schimbare în sistemul medical american.

"Aș dori ca asigurările medicale să fie mai accesibile. Sunt foarte scumpe, în sectorul privat se poate ajunge pentru o familie de patru persoane la 1500 de dolari pe lună."

Votul prin corespondență este singura modalitate de a participa la alegeri pentru americanii din afara țării. Buletinele au putut fi trimise prin poștă ori depuse la ambasadele SUA. Sistemul va fi implementat în premieră și de autoritățile din România începând cu alegerile parlamentare din 11 decembrie.

"Principalul jucător al alegerilor noastre este absenteismul; ca atare orice modalitate de a implica cetățenii este bună. Problema este să facem de așa natură încât omul să aibă realmente senzația că participă la vot, că nu pierde timpul, nu se enervează", este de părere analistul politic Mihai Maci.

Alegerile din Statele Unite au început, simbolic, la miezul nopții de luni spre marţi, într-un orășel cu 12 locuitori din New Hampshire. Restul secțiilor de votare au fost deschise la ora locală 6 - 13, ora României. Primele rezultate au fost date în această noapte la ora 2.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...