Găzduite de ştrandul Ioşia, partidele au fost gustate de spectatori, chiar dacă surprizele nu au lipsit nici de această dată.
„Deşi am spus că este un turneu de pregătire, uite că s-a ajuns la un turneu de înaltă clasă. Tot aceleaşi echipe sunt prezente, ca de obicei, la turneele din Oradea şi de data aceasta am avut parte şi de spectacol din partea fetelor", a declarat Radu Negruţ, co-organizator al turneului.
Fetele au fost cele mai grăbite să-şi desemneze învingătoarele din acest an. Tandemul Cristina Ştefan şi Andreea Boiţ, de la CSU Oradea, s-a impus în finala mare, în faţa surprizei competiţiei, fetele de la Ştei I, Giulia Blaj - Mădălina Pura. Locul trei a revenit echipei de la LPS Bihor.
Proaspeţi întorşi de pe nisipurile Greciei, unde au participat la Cupa Continentală, Adrian Holhoş şi Moisa Abrudan s-au impus în competiţia băieţilor. Ei au trecut în finală de George Drăgan şi Bogdan Nan, de la Vama Borş.
„Aici a fost un fel de revigorare, având în vedere că am ajuns în finală, deci am început să câştigăm şi noi anul acesta primele meciuri, la turneul Electrofor", a spus Adrian Holhoş.
Cupa Electrofor pare să fi fost singurul turneu de volei pe plajă rezervat seniorilor, care va fi găzduit în acest an de Oradea. Clubul Sportiv Transilvania speră să compenseze acest lucru prin readucerea la Oradea a Campionatului Naţional rezervat juniorilor.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Robert Rezmuves Editor web: Adrian Laboş