Viitorii specialişti pentru firmele din Parcul Industrial al Oradei, căutaţi în tot Bihorul

Data publicării:
invatamant dual

După ce a creat peste 5 mii de locuri de muncă, societatea care administrează cele trei parcuri industriale din Oradea se implică şi în formarea viitorilor angajaţi. Agenţia de Dezvoltare Locală promovează învățământul dual, care presupune parteneriate între companii private şi şcoli locale. Acestea din urmă vor pregăti specialiştii doriţi de firme, iar elevii beneficiază de bursă, mâncare şi cazare gratuită.

"Viitorul e în mâinile tale". Este mesajul pe care Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) îl transmite printr-un program de promovare a învăţământului dual. Împreună cu directorii şcolilor profesionale din municipiu, reprezentanţii ADLO se deplasează în tot judeţul pentru a-i convinge pe elevii claselor a VIII-a să se înscrie la o şcoală tehnică. 361 de locuri sunt oferite la învăţământul dual.

"Atunci când alegi o şcoală tehnică, ai o meserie la finalizarea celor trei ani de şcoală. Asta nu te împiedică să îţi continui studiile. Aceste aspecte le-am discutat ieri foarte mult, pentru că mulți copii au pus întrebarea asta", a precizat Alina Silaghi, directorul ADLO.

Elevii beneficiazã de bursã lunarã de 400 de lei - jumãtate de la Primãria Oradea şi restul de la companiile private din parcuri iondustriale. Viitorii meseriaşi vor avea masa şi cazarea asiguratã în internatele liceelor. 100 dintre ei vor fi cazaţi la internatul Colegiului Tehnic "Traian Vuia", aflat acum în renovare.

"La 1 septembrie prognozăm să avem finalizată recepția. Internatul este prevăzut cu camere. Vor sta patru copii într-o singură cameră, vor avea condiții optime de locuit, baie proprie, mini chicinetă. Vor avea cantină, sală de lectură, sală de relaxare", susţine Alina Silaghi.

Agenţia de Dezvoltare Localã Oradea nu exclude nici varianta de a implica Universitatea Oradea într-un astfel de parteneriat.

Pe 16 mai, la colegiul "Traian Vuia" va avea loc Târgul ofertelor educaţionale pentru anul şcolar 2018-2019. Acesta se va desfãşura între orele 9 şi 15.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri