Ungaria s-a topit luni sub codul roşu de caniculă declarat în aproape întreaga ţară. Doar patru judeţe au scăpat cu o avertizare cod portocaliu. Temperaturile au urcat la valori greu de suportat, iar în unele zone au depăşit 40 de grade. În astfel de condiţii, meteorologii au fost obligaţi să recunoască: "Am ajuns la cea mai fierbinte zi a verii", spune Lajos Hadházi, reprezentantul staţiei meteorologice din Debreţin, Ungaria.
În centrul oraşului maghiar Debreţin, termometrele au indicat 40 de grade, iar oamenii au căutat cu disperare o modalitate de a se răcori.
Fântânile arteziene au fost locurile preferate unde s-au refugiat cetăţenii din Debreţin, dar şi turiştii. Autorităţile locale au luat măsuri ca să ajute populaţia să treacă cu bine peste zilele de foc. În acest sens, persoanele afectate de caniculă îşi pot găsi refugiul în toate clădirile publice care dispun de aer condiţionat.
"Am montat un cort cu jeturi de apă în cea mai aglomerată zonă a oraşului, distribuim apă minerală trecătorilor, şi răcorim principalele artere rutiere cu ajutorul unei utilaje de stropire", explică Tamás Baranyi, şef de secţie la Primăria Debreţin, Ungaria.
Meteorologii vin cu veşti bune. În zilele următoare, temperaturile maxime nu vor depăşi 30 de grade. Specialiştii spun că răcorirea vremii va fi însoţită marţi dimineaţa de intensificări ale vântului.