Un orădean, "amiralul" unei flote de corăbii în miniatură

Data publicării:
corabii

Celebra Endeavour, corabia din secolul al XVIII-lea cu ajutorul căreia a fost descoperită Noua Zeelandă, sau nava Prins Willem care a participat la războiul comercial anglo-olandez fac parte din "flota" deţinută de un orădean. E drept, una în miniatură, reconstituită chiar de proprietar. Alături de cele două corăbii, bărbatul pasionat de modelism naval deţine multe alte nave miniaturale care i-au adus titlul de maestru emerit al acestui sport.

Înarmat cu multă răbdare şi atenţie la detalii, Călin Raţ lucrează cu precizia unui chirurg la piesele de mici dimensiuni. O dată asamblate, vor da viaţă machetei unui pânzar moldovenesc, o corabie din secolul al XV-lea. În micul atelier amenajat într-un colţ de cameră, bărbatul are toate instrumentele ce-i sunt necesare: traforaje, catere, pile, dălţi şi unelte electrice.

"Se pleacă de la chila respectivă puse pe laturi, nişte coaste din loc în loc, pus lemn între coaste, după aceea vine şlefuit cu o maşină cu bandă şi în final va fi acoperit cu file lungi."

Deşi ca pregătire este inginer metalurgist, bărbatul nu a profesat niciodată în domeniu. În schimb, şi-a dedicat o mare parte din timp pasiunii pentru modelismul naval. De peste două decenii, realizează machete de corăbii profesionale, cu care participă la competiţii naţionale şi internaţionale.

"E vorba de un drum în viaţă, ca să zic aşa, pentru că prin asta am apucat să călătoresc foarte mult prin Europa pe la concursuri, să văd nişte modele de profil care mă interesau, să văd un salon nautic. Te formează cumva ca şi om, te transformă într-un tip foarte meticulos, tenace şi în acelaşi timp, pot să zic că de când lucrez modelism, sunt mai interesat de istorie", spune Călin Raţ, modelist naval.

Ambarcaţiunile sunt făcute din lemn de prun, păr, nuc ori gutui şi sunt construite după schiţele navelor. Până acum, orădeanul a realizat machete ale unor corăbii precum Giovanni Battista, un galion italian din flota familiei De Medici, ori Prins Willem, nava amiral a flotei olandeze. Pe lângă acestea, se mândreşte cu miniatura navei cu ajutorul căreia britanicii au descoperit Bora Bora şi Noua Zeelandă.

"Dacă e să fac o navă pentru campionatul mondial trebuie să aibă şi un grad de dificultate foarte mare şi în acelaşi timp, evit navele care sunt vopsite. De pildă coca navelor din secolul al XVIII-lea era vopsită; mie îmi place să las lemnul la vedere."

Machetele sunt expuse, zilele acestea, la Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea. Corabia San Felipe, măreţul proiect niciodată realizat al spaniolilor din secolul al XII-lea, i-a adus cele mai multe premii la campionatele mondiale, dar şi titlul de titlul de maestru emerit al modelismului naval.

"Macheta de faţă însumează 2300 de ore de lucru pe parcursul a cinci ani de zile. Tot ce vedeţi aici e doar lemn şi sfoară şi pleacă de la zero totul. E vorba de o navă ale cărei dimensiuni reale erau de 72 de centimetri lungime, 54 înălţime", povesteşte Călin Raţ.

"Deci fiecare ornament şi piesă din această expoziţie, se realizează manual, într-un mod în care atât măiestria, cât şi răbdarea sunt la cote maxime", spune Angela Lupşea, managerul Muzeului şi Cetăţii Oradea.

Modelismul naval este recunoscut şi la noi în ţară ca sport neolimpic.

Reporter: Anca Deac / Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...