Un fost şef din Poliţia de Frontieră, numit preşedinte al FC Bihor
Data publicării:
foto: FC Bihor
Viorel Nemeș preia frâiele clubului din Iosif Vulcan după ce mandatul fostului președinte Șerban Morcan a expirat pe 30 iunie. Într-un comunicat al FC Bihor, Nemeș a declarat că obiectivul clubului este menținerea în liga a doua.
"O să redefinim întreaga activitate a clubului, cu întregul staff. O să avem o analiză la nivelului clubului, atât cu antrenorii, cât și cu jucătorii. Vrem să avem la nivel de club o echipă unită, cum de altfel, am înțeles, că a fost și până acum. Ca bihorean nu vreau altceva decât binele acestui club, care este fanion al județului", a precizat Viorel Nemeş.
Noul șef al FC Bihor are 56 de ani, este căsătorit și are doi copii. Este de profesie ofițer al Ministerului de Interne, structură în care a ocupat ultima dată postul de director al Poliției de Frontieră Oradea.