Sute de elevi din Oradea au avut șansa de a-şi descoperi abilitățile și de a se cunoaşte mai bine. După ce au aflat care sunt cele mai căutate joburi și cum le pot obţine, tinerii au avut de parcurs trei teste: de aptitudini, inteligență și interes. Acestea au avut scopul de a-i îndruma spre o anumită carieră.
"M-a ajutat să mă descopăr și să mă decid și sunt foarte multe meserii de care nu am știut și doar acum le-am descoperit", spune o elevă.
"- Sunt lucruri pe care nu le știai despre tine? - Da, foarte multe lucruri. Și cred că suntem la fel. Majoritatea elevilor sunt așa."
În parteneriat cu Ministerul Educației și cu un site de slujbe, specialiştii unei companii internaţionale încearcă să-i ajute pe elevi să-și dezvolte din timp calităţile necesare pentru domeniile în care doresc să lucreze. În acest scop, o caravană va străbate 10 orașe din țară. În Oradea, trei şcoli au fost cuprinse în proiect liceele Aurel Lazăr şi Onisifor Ghibu şi Colegiul "Mihai Eminescu".
"Scopul nostru este să oferim copiilor din România posibilitatea să facă o alegere smart. Sunt niște teste acreditate de Ministerul Educației și care sunt la mare căutare la nivel internațional", spune Marius Gaghi, reprezentantul organizatorilor.
Conform unui studiu făcut de ARACIS, 80% dintre românii cu studii liceale sau universitare lucrează în alt domeniu decât acela pentru care s-au pregătit. Mai mult, 74% dintre românii care au absolvit o facultate nu sunt mulțumiți de profesia aleasă.
reporter: Nicoleta Farcaș operator: Darius Pop editor web: Adrian Laboş