Sute de motociclişti au participat la un marş prin România şi Ungaria

Data actualizării: Data publicării:
motociclete3

Peste 400 de motocicliști au cerut respect în trafic într-un marș prin România și Ungaria. Au pornit vineri din Baia Mare, au trecut granița la vecinii maghiari și s-au întors în țară prin Salonta. Din Oradea au pornit spre Cluj-Napoca, iar de acolo spre Zalău, punctul final. Campania ”Respect în trafic” se află la cea de-a VIII-a ediție și își propune să atragă atenția tuturor participanților în trafic la pericolele de pe șosele.

Pasiunea pentru două roți a început încă de când era copil, iar în anul 1992 a avut primul motor, un Jawa Mustang, apoi au urmat alte motociclete. De șase ani, Attila Vereș o are ca pasager pe soția sa căreia i-a insuflat dragostea pentru motoare.

“Umblăm țara de-a lungul și de-a latul, toate zonele frumoase ale țării, pentru că avem ce vedea, avem ce promova. Avem Transalpina, Transrarău, Transsemenic, absolut tot, inclusiv mare”, spune bărbatul.

Motociclistul recunoaște că de multe ori este o adevărată aventură să mergi pe șoselele din România din cauza neatenției șoferilor.

“Au fost situații când din simplă neatenție, deci se uită la tine din mașină, vede că vii și el iese. Să nu-mi spuneți mie că nu se văd farurile aprinse, tot și… Nu suntem atenți.”

Pe un traseu de 1300 de kilometri, peste 400 de motocicliști din toată țara și din Ungaria atrag atenția asupra pericolelor la care se expun zi de zi în trafic printr-un marș din campania ”Respect în trafic”.

motociclete4
motociclete4

“Cele mai dese când se schimbă banda fără să se asigure și tu ești în dreapta lui (n.r. - a șoferului) și se suie pe tine cu mașina, dar deja le cam văd din timp și mă feresc eu de ei.”

“Relația dintre motocicliștii români și maghiari e foarte bună. Nu doar la acest eveniment ne vedem, ci participăm împreună și alte evenimente, ținem legătura unii cu alții.”

“Mesajul pe care îl transmitem este ”Atenție la motocicliști!”. Practic e o campanie de prevenire a accidentelor în care noi încercăm să îi conștientizăm despre sau cu privire la aceste accidente atât pe motocicliști, cât și pe ceilalți participanți la trafic”, a precizat Daniel Tudoran, organizator al acţiunii.

Motocicliștii au pornit vineri din Baia Mare, au rămas peste noapte într-o localitate din Ungaria, iar sâmbătă au revenit în țară prin Salonta. Au făcut o oprire în parcarea unui centru comercial din Oradea, apoi au plecat mai departe spre Cluj-Napoca. Marșul s-a încheiat duminică, în Zalău.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Complet interzis în Europa de la 1 ianuarie 2025. O nouă obligație pentru români când vine vorba de...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...