SATU MARE. Castelul Karolyi din Carei, o istorie de peste 500 de ani

Data publicării:
castel Carei

Povestea castelului din centrul Careiului se leagă de numele grofilor maghiari care au locuit aici. Familia Karolyi descinde din neamul nobiliar Kaplony, ai cărei succesori au deţinut diferite funcţii în stat, de-a lungul secolelor. Conții Karolyi s-au făcut remarcați în domeniul militar, politic dar și științific.

Attila Nandor Hago, directorul Muzeului Municipal din Carei: "Membrii familiei Karolyi au jucat întotdeauna un rol important în istoricul localității, dar și în zona nord-vestică a României sau în vechiul regat al Ungariei. De ei se leagă înființarea diferitelor instituții, cum ar fi fost tipografia sau primul spital și tot ei au colonizat șvabii și evreii."

Un martor al istoriei acestei familii și a zonei e castelul Karolyi. Acesta a fost ridicat în 1482, după ce nobilii au primit de la Regele Ungariei, Matei Corvin, privilegiul de a-și face o casă de piatră pentru locuit. După o sută de ani, din cauza deselor incursiuni ale turcilor, au fost amenajate șanțuri și palisade şi a devenit o fortăreaţă de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei.

Cetatea a fost distrusă parțial în 1705, când a fost atacată de austrieci. După Pacea de la Satu Mare din 1711 au fost demolate zidurile și astupate șanţurile, iar construcția a căpătat forme din stilul baroc. În formă actuală a fost refăcută în 1894, după modelul castelelor din Franța.

"Castelul mi se pare foarte frumos. Îl știu din copilărie. Merită vizitat pentru a putea fi văzut și din interior."

Impunătoarea construcție are 130 de încăperi, dintre care 10 sunt puse la dispoziția publicului. Au fost deschise sala de bal, dormitorul și biblioteca pe ale cărei rafturi se află peste 2000 de volume din secolele XVIII-XIX, cu o valoare de aproape 100 de mii de euro. O încăpere care îi atrage pe curioși e budoarul.

Attila Nandor Hago, directorul Muzeului Municipal din Carei: "În astfel de săli au desfășurat timpul liber domnișoarele și doamnele din familia Karolyi. În această perioadă, adică pe la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru femeile unei familii era interzisă ca să părăsească castelul singuri."

Impresionantă prin construcție e Sala Cavalerilor. În prezent aici au loc diferite evenimente, de la piese de teatru până la concerte.

Adrian Ștefănuţ, referent cultural: "Acustica este destul de bună. Sigur este potrivită mai ales pentru spectacolele de muzică clasică, concertele camerale în speciale concertele de corzi."

Turul e completat de câteva săli dedicate unei fascinante expoziții de trofee din Africa de Sud.

"A ajuns în custodia Muzeului Județean Satu Mare în 2013, când domnul Sir Tibor Zoltan Panczel, care era consul onorific al Ungariei la Timișoara, a decedat și a lăsat prin testament ca expoziția, adică colecția sa faimoasă să ajungă la Carei, unde s-a născut străbunicul său, care de fapt era fondatorul primei asociații de vânătoare din orașul Carei", spune directorul Muzeului Municipal din Carei.

"- Cel mai mult mi-a plăcut expoziția de animale.
- De ce?
- Că sunt foarte frumoase.
- Ce animal ți-a plăcut cel mai mult?
- Cel mai mult, girafa."

O altă expoziție este cea a figurilor de ceară. Piesele create în Budapesta înfățișează diferite persoane care au legătură cu istoria castelului.

"Aici se află în dreapta mea Karolyi Gaspar. El a fost primul traducător al Bibliei în limba maghiară din limba latină. El s-a născut aici la Carei. Dincoace îi avem pe membrii familei Karolyi: Karolyi Gyula, care a fost și prim ministru al Ungariei, îl avem pe ultimul conte Karolyi Istvan. Următoarea figurină îl reprezintă pe Joel Teitelbaum. El a fost primul rabin ortodox al Careiului", a explicat Ionuț Goloman, ghid turistic.

Într-o altă sală au fost refăcute scene cu cele mai importante momente din viaţa familiei Karolyi.

"Aici îl avem pe Ferenc Karolyi care a fost prefectul comitatului Sătmar. El a semnat condamnarea la moarte prin ardere pe rug a ultimelor vrăjitoare din Transilvania în anul 1745."

Vizita la castel continuă în parcul dendrologic din jur, o adevărată oază de relaxare care se întinde pe 10 hectare.

"Cuprinde și arii protejate de copaci. E o frumusețe, e oarecum plămânul orașului. În parcul dendrologic se află un manej recent reabilitat. Este vorba de fostul manej al familiei Karolyi, o zonă cu terenuri sportive. Avem o zonă în care noi organizăm evenimente culturale, poate cea mai întinsă și cea mai frumosă zonă din parcul dendrologic unde pe timp de vară sunt concerte, proiecții de filme", a detaliat Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură și Sport Carei.

La castelul din Carei se poate veni de marți până duminică, iar intrarea este liberă. Într-un singur an aici vin aproape 70 de mii de turiști.

Reporter: Diana Grad
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri