Salonta, Bihor. Bărbat arestat pentru deţinere de fotografii cu minori în ipostaze sexuale
Data publicării:
Procurorii orădeni din cadrul DIICOT susţin că, în perioada septembrie 2009 - mai 2014, bărbatul s-ar conectat la o reţea de partajare de fişiere şi comunicaţii prin Internet „peer-2-peer" (P2P) „Edonkey 2000". De acolo a achiziţionat materiale pornografice cu minori în ipostaze sexuale explicite, pe care le-a pus la dispoziţia altor utilizatori. Cu ocazia unei percheziţii făcute acasă la salontan, au fost ridicate mai multe sisteme informatice.
În acestea au fost descoperite 122.466 de fişiere, care conţin fotografii cu minori în ipostaze sexuale explicite. Anchetatorii au găsit şi 313 filmări care reprezintă minori şi minore în astfel de ipostaze.
Procurorii au cerut arestarea lui Ludovic Balogh, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a fost de acord cu acest lucru. Acțiunea face parte din campania derulată de procurorii DIICOT pentru combaterea pornografiei infantile.