Românii au început să revină în ţară încă de sâmbătă seara. Poliţiştii de frontieră din vama Borș au auzit poveştile parcă rupte din altă lume ale pasagerilor unor maşini blocate de nămeţi între Budapesta şi Viena.
Pe forumuri și pe rețele de socializare, vecinii maghiari au comunicat locurile unde sunt probleme și au susținut autoritățile în eforturile de deszăpezire. Au fost duși mii de litri de ceai și senvişuri sinistraților. De-a lungul autostrăzii M1 au fost deschise toate restaurantele și hanurile, unde s-a fiert guIas, care a fost împărțit pasagerilor din mașini.
Unii spun că eforturile autorităților au fost zadarnice, deoarece utilajele de deszăpezit nu au putut face față nămeților.
Traficul a revenit la normal în Ungaria de sâmbătă seara, când toate şoselele au fost deblocate.