Cele mai aglomerate sunt în această perioadă cabinetele de reumatologie, unde pacienţii vin pe bandă rulantă. Doctorul Laura Ţiburcă, medic primar reumatolog, spune că aceştia "prezintă dureri accentuate, acutizări ale bolii, pusee inflamatorii care sunt cauzate atât de creşterile de presiune cât şi de modificările de umiditate."
Şi la spitalul de Recuperare din Băile Felix numărul bolnavilor a crescut în ultima perioadă cu aproape 25%. "Când plouă, când se schimbă vremea, mai ales când din cald se schimbă pe rece, atunci simtefectele mai tare. Dureri, mai înţepătoare."
"Oasele, tendoanele, ligamentele, muşchii au densităţi diferite şi substanţa lor de bază este prin definiţie hidrofilă. Şi atunci când umiditatea creşte ele îşi schimbă volumul, aporturile articulare se schimbă şi ele şi atunci poate să apară durerea", explică Mariana Mihailov, medic primar reabilitare medicală.
La spitalul din Băile Felix, bolnavii de reumatism au parte de patru proceduri gratuite pe zi, în ambulatoriu. Dacă vor mai multe, plătesc între 6 şi 10 lei pe procedură.