Protest la Tribunalul Maramureş. 15 judecători vor ieşi în faţa Palatului de Justiţie din Baia Mare

Data publicării:
Palatul de Justitie Baia Mare
foto: portal.just.ro

Magistraţii de la Tribunalul Maramureş au hotărât să iasă în faţa Palatului de Justiţie din Baia Mare şi să protesteze alături de ceilalţi judecători şi procurori din ţară. Magistraţii băimăreni îşi manifestă astfel „nemulţumirea faţă de lipsa totală a consultărilor instanţelor cu privire la modificarea Codului Penal, a Codului de procedură penală şi a legilor justiţiei”.

Palatul de Justitie Baia Mare
foto: portal.just.ro

Judecătorii Tribunalului Maramureş s-au întâlnit dimineaţă în cadrul Adunării Generale şi au decis, cu unanimitate de voturi, să-şi facă public punctul de vedere cu privire la modificările preconizate ale Codului penal, Codului de procedură penală şi ale legilor justiţiei.

Dacă şapte judecători au fost de acord ca poziţia magistraţilor să fie exprimată doar printr-un comunicat, alţi 15 au căzut de acord ca marţi, la ora 15:30, după încheierea programului de lucru al instanţei, să iasă în faţa Palatului de Justiţie din Baia Mare.

Prin aceste acţiuni, "judecătorii îşi manifestă în mod categoric nemulţumirea faţă de lipsa totală a consultărilor instanţelor cu privire la modificarea Codului Penal, a Codului de procedură penală şi a legilor Justiţiei, mai cu seamă că aceste iniţiative au un major potenţial de afectare a activităţii parchetelor şi instanţelor de judecată”, a transmis Ileana-Daniela Waltner, conducătoarea Biroului de informare şi relaţii publice a Tribunalului Maramureş.

În opinia magistraţilor băimăreni, modificările propuse la legile Justiţiei “pot duce la lipsirea organelor judiciare de intrumentele specifice menite să asigure protecţia victimelor şi identificarea infractorilor, îngreunând semnificativ realizarea unei justiţii penale eficiente şi pot pune la îndoială statutul şi independenţa magistraţilor”.

În plus, judecătorii spun că a fost ignorat avizului negativ din partea CSM, voinţa a peste 4000 de magistraţi şi recomandările Comisiei Europene cu privire la proiectele de lege din domeniul justiţiei.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri