Primăria Oradea vrea să fie acţionar la aeroportul din oraş

Data actualizării: Data publicării:
aeroport Oradea

Primăria Oradea vrea să intre în acţionariatul Aeroportului Oradea, pe care să îl susţină din bugetul local pentru dezvoltarea curselor internaţionale. Consilierii locali şi-au dat, joi, acordul de principiu în acest sens.

Potrivit proiectului, în cazul în care Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Oradea s-ar transforma în societate comercială, municipiul ar urma să intre în acţionariatul acesteia. Primarul Ilie Bolojan a precizat că administraţia locală vrea să se implice pentru ca aerogara să nu rămână fără curse externe.

Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea: "Consiliul local al municipiului Oradea a dat (...) un acord de principiu privind participarea primăriei în acţionariatul aeroportului Oradea, precum şi participarea şi susţinerea din bugetul local pentru dezvoltarea unor curse internaţionale. Sigur, primăria nu doreşte ca aeroportul din Oradea să rămână fără curse internaţionale, mai ales în contextul anunţurilor care au fost făcute în ultima perioadă.

Tocmai de aceea dorim să ne implicăm şi financiar pentru a putea dezvolta aeroportul, deoarece considerăm că dezvoltarea oraşului nostru depinde, bineînţeles, şi de modul în care suntem conectaţi aerian la anumite destinaţii internaţionale."

Redactor: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...